x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sectorul 4 îşi bate joc de olimpici: burse de 50 de lei

Sectorul 4 îşi bate joc de olimpici: burse de 50 de lei

de Theodora Şutiu    |    12 Iun 2019   •   08:15
Sectorul 4 îşi bate joc de  olimpici: burse de 50 de lei
Sursa foto: Benis Arapovic/Getty Images/Hemera

Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat, în cadrul unei şedinţe, documentul privind cuantumul burselor şcolare pe care elevii le vor primi în semestrul al II-lea al anului şcolar 2018-2019. Banii se acordă pentru performanţe deosebite la învăţătură sau în sport, pentru studii şi copiilor cu o situaţie materială precară, şi diferă de la un sector la altul.

Potrivit documentului, valoarea unei burse de performanţă  pentru elevii cu rezultate școlare deosebite va fi de 50 de lei pe lună. Bursele de merit încep de la 30 de lei, pentru elevii care au medii între 8.50 și 8.99. Cei care au medii între 9.00 și 9.49 vor primi burse de 60 de lei pe lună. Școlarii cu medii între 9.50 și 9.99 vor beneficia de 90 de lei pe lună. Elevii care au medii de 10 vor primi burse în valoare de 200 de lei pe lună.

Cele mai mici sume

Acestea sunt cele mai mici sume acordate copiilor din toată Capitala. Comparativ, în Sectorul 1, pentru o medie de 8.50, un elev ia 300 de lei pe lună, spre deosebire de un copil care studiază în Sectorul 4, care primeşte pentru aceeaşi performanţă doar 30 de lei. Şi la bursele sociale diferenţele sunt semnificative. Un elev cu o situaţie materială precară din Sectorul 2 este ajutat de primărie cu 300 de lei, în timp ce un şcolar din Sectorul 4 este recompensat doar cu 80 de lei pe lună. Tot în Sectorul 2, un olimpic naţional poate primi şi 1.000 de lei lunar, în timp ce în Sectorul 4, pentru aceeaşi performanţă, elevul este răsplătit doar cu 50 de lei.

Valori mărite de la anul

Ministerul Educației a anunţat, în urmă cu câteva zile, că valoarea minimă a burselor școlare va fi de 100 de lei, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern. Măsura este luată pentru eliminarea discrepanțelor, în prezent fiind acordate burse de la 8 lei până la 1.000 de lei.

La finalul lunii mai, Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) ameninţa Consiliul Local al Sectorului 4 cu proteste pentru că ar fi amânat deliberat stabilirea cuantumului burselor.

 

×
Subiecte în articol: burse scolare