Peste 4.500 de preșcolari și elevi, dar și aproape 750 de angajați din învățământ au fost confirmați cu COVID-19 în ultimele două săptămâni.
Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București, miercuri, sunt 211 de școli care își desfășoară activitatea în sistem online. De asemenea, în 235 de unități de învățământ este suspendată activitatea cu pezență fizică în cel puțin o clasă.
În total, peste 177.000 de elevi din Capitală studiază în sistem online.
De asemenea, IMSB a anunțat că în ultimele două săptămâni 4.545 de preșcolari și elevi au fost confirmați cu COVID-19, la care se adaugă 746 de cazuri confirmate în rândul personalului didactic și nedidactic.
Citește pe Antena3.ro