x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sorin Cîmpeanu anunță ELIMINAREA mediei claselor V-VIII din calculul notei pentru admiterea la liceu

Sorin Cîmpeanu anunță ELIMINAREA mediei claselor V-VIII din calculul notei pentru admiterea la liceu

29 Aug 2022   •   14:15
Sorin Cîmpeanu anunță ELIMINAREA mediei claselor V-VIII din calculul notei pentru admiterea la liceu

În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu, iar ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„În urma reuniunii Comisiei de Dialog Social, au fost agreate, împreună cu partenerii de dialog social, următoarele măsuri ce vor fi aplicate în anul școlar 2022-2023:
1. În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională.
2. Având în vedere ca în anul școlar 2021-2022 nu au fost perioade de întrerupere a școlii, în ipoteza în care nici în anul școlar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, în acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru examenul național de bacalaureat.
3. În premiera, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda atât burse sociale, cât și burse de studiu încă de la începutul anului școlar 2022-2023. Bursele sociale si de studiu se vor acorda în condițiile indeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absențe, iar în cazul burselor de studiu - pe baza calificativelor anuale și obținerii calificativulul anual Foarte Bine în clasa a IV-a). Reamintim faptul că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022”, anunță Sorin Cîmpeanu.

Ministerul Educației precizează că, luni, s-a desfășurat şedinţa Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației.

×