upb.ro
Universitatea Politehnica din Bucureşti anunţă suspendarea cursurilor în zilele de luni, 9 ianuarie, şi marţi, 10 ianuarie.
"Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile şi dificultăţile ce pot fi întâmpinate în deplasarea către Municipiul Bucureşti, conducerea Universităţii Politehnica din Bucureşti (UBP) a decis suspendarea cursurilor în 9 şi 10 ianuarie 2017", se arată într-un comunicat al UPB transmis, sâmbătă, AGERPRES.
Decizia suspendării cursurilor a fost luată ţinând cont de evoluţia stării vremii la nivel naţional şi pe principiul asigurării accesului egal la educaţie, în siguranţă al tuturor studenţilor, care provin din toate regiunile ţării, precizează sursa citată.
De asemenea, în comunicat se menţionează că, în baza autonomiei universitare, UPB va lua toate măsurile corespunzătoare pentru recuperarea ulterioară a cursurilor, cu asigurarea condiţiilor proprii desfăşurării acestora.
Sursa - AGERPRES
Un prestigios premiu a fost acordat coordonatorului echipei care a creat vaccinul anti COVID-19 produs de AstraZeneca. Profesoara Sarah Gilbert a primit Medalia Albert din partea Royal Society for Arts, Manufactures and...
Elena Udrea a afirmat, vineri, la Curtea de Apel București, că nu se pune problema să plece din nou din România, după ce a fost condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul privind finanțarea campaniei...
Producătorul american de medicamente Pfizer vrea să-și mute o parte din biroul său de distribuție la București. Acesta se află acum în Zvetem, Belgia, dar compania intenționează să concedieze...
Tulpina sud-africană este pentru prima dată detectată pe teritorul României. Dintr-un lot de 93 de probe analizate în mod aleatoriu, 2 conțin tulpina din Africa de Sud și 72 conțin tulpina britanică.
În...
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a numit o conducere interimară la IPJ Bacău, în urma tragediei de la Onești, unde un bărbat în vârstă de 68 de ani a sechestrat și mai apoi ucis doi...
Serviciile medicale oferite la Complexul Multifuncțional Caraiman din Sectorul 1 vor fi gratuite doar pentru persoanele vulnerabile. Anunțul privind schimbarea regulilor a fost făcut vineri de reprezentanții...
Meteorologii anunță pentru București vreme deosebit de caldă vineri, însă sâmbătă va fi lapoviță și ninsoare. Temperaturile scad de la 18 grade la 4.
Pentru intervalul vineri ora 14:00 - sâmbătă la ora...
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un TIR a avut loc vineri dimineața în localitatea Slobozia Nouă din Ialomița. Din accident au rezultat șase victime, din care una...
Meteorologii au emis vineri o informare meteo de răcire a vremii și ninsori în toată țara și un Cod galben de vânt puternic, în zona montană din 16 județe. Atenţionarea va fi în vigoare începând de vineri...
Două asociații ale magistraților, Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție, denunță „încercarea președintelui Iohannis de manipulare a opiniei publice” prin mesajul...
Echipa de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care a anchetat în ianuarie originile pandemiei de coronavirus în oraşul Wuhan din China a decis să nu publice concluzii provizorii, scrie joi cotidi...
Un accident soldat cu rănirea a trei persoane, între care un copil de 5 ani, s-a produs, vineri dimineaţă, pe DN 2A, în localitatea Bucu, în urma coliziunii a două autoturisme, potrivit informaţiilor furnizate...
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA va investi 22,1 milioane de lei, din fonduri bugetare, pentru lucrări de reparaţii la trei poduri şi podeţe situate pe raza judeţelor Sibiu şi Harghita, respectiv...
Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la o şcoală din localitatea Petriș din judeţul Bistrița-Năsăud. Cadrele didactice au scos elevii din clădire și au stins incendiul la tabloul electric cu...
Fondurile alocate de autoritățile comuniste de la Beijing pentru armată vor crește în acest an la 6,8% din bugetul total al țării, situându-se la 209 miliarde de dolari, față de 6,6% în...