x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puțin 31 de morți după o explozie produsă într-un restaurant din China

Cel puțin 31 de morți după o explozie produsă într-un restaurant din China

de Redacția Jurnalul    |    22 Iun 2023   •   08:30
Cel puțin 31 de morți după o explozie produsă într-un restaurant din China
Sursa foto: Twitter

Cel puțin 31 de persoane au fost ucise în urma unei explozii care a distrus un restaurant din orașul Yinchuan din nord-vestul Chinei în ajunul unei sărbători locale populare, potrivit presei de stat citate de The Guardian.

„O scurgere de gaz petrolier lichefiat ... a provocat o explozie într-un restaurant”, a scris agenția de știri de stat Xinhua, cu privire la explozia de miercuri seara, citând comitetul regional al Partidului Comunist.

Alte șapte persoane primeau îngrijiri medicale, a precizat agenția, una dintre ele fiind în „stare critică”. De asemenea, alte două persoane au suferit arsuri grave, două aveau răni minore și două aveau zgârieturi provocate de cioburi de sticlă.

Explozia produsă miercuri a avut loc într-un restaurant situat într-o zonă rezidențială din centrul orașului Yinchuan.

Ministerul pentru gestionarea situațiilor de urgență a declarat că serviciile locale de pompieri și de salvare au trimis peste 100 de persoane și 20 de vehicule la fața locului în urma exploziei.

Explozia a avut loc în ajunul festivalului Dragon Boat, când multe persoane din China ies în oraș și socializează cu prietenii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: explozie restaurant