x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 5.000 de soldați americani, la război cu Iranul

5.000 de soldați americani, la război cu Iranul

de Şerban Mihăilă    |    24 Mai 2019   •   09:09
5.000 de soldați americani, la război cu Iranul
Sursa foto: Tech. Sgt. Gregory Brook/U.S. Air Forces Central Command

Într-un moment în care strategii militari de la Washington consideră că izbucnirea celui de-al treilea război din Golf devine un scenariu tot mai probabil, Departamentul american al Apărării ia în calcul trimiterea unui număr suplimentar de 5.000 de militari în zona Orientului Mijlociu.

 

Cererea, dezvăluită agenției Reuters de către surse oficiale anonime, a fost înaintată la Pentagon de către Comandamentul Central al SUA și vine în contextul unor noi „amenințări credibile” ale Iranului la adresa forțelor și intereselor americane din zona Orientului Mijlociu. Citate de Reuters, surse din administrația Trump sunt de părere că Teheranul îi încurajează atât pe militanții yemeniți houthi, cât și milițiile șiite de pe teritoriul Irakului să atace petrolierele saudite din zona Golfului, așa cum s-a întâmplat recent în apropierea strâmtorii Ormuz. SUA au trimis deja în regiune portavionul „USS Abraham Lincoln”, care mai fusese prezent în Golful Persic și în timpul invaziei Irakului, în 2003. Alături de portavion și de grupul său naval de luptă, în regiune au mai fost trimise numeroase bombardiere americane, precum și sisteme de apărare antiaeriană „Patriot”. Mai mult, „The New YorkTimes” a dezvăluit planurile prezentate la Casa Albă de aripa dură a administrației Trump, care prevăd trimiterea a 120.000 de militari americani în apropierea granițelor iraniene, într-o desfășurare de forțe comparabilă cu invazia din Irak, din 2003. Nu în ultimul rând, după ce o rachetă trasă din zona milițiilor șiite a fost extrem de aproape să lovească ambasada americană din Bagdad, șeful Casei Albe, Donald Trump, a amenințat Iranul cu „distrugerea oficială”.

 

Tensiunile dintre SUA și Iran au atins cote fără precedent. Casa Albă a pus capăt derogărilor care permiteau unor state să cumpere petrol iranian și a plasat trupele de elită ale armatei iraniene pe lista neagră a terorismului.

 

 

 

 

 

 

×