Şeful biroului ONU de la Mazar-i-Sharif a supravieţuit în timpul atacului de vineri, în care a decedat şi un român, convingându-i pe agresori că este musulman. Reprezentantul special al Naţiunilor Unite în Afganistan, Staffan de Mistura, a vorbit, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Kabul, despre eforturile acestuia de a-i îndepărta pe atacatori şi de a-şi proteja colegii, relatează AFP. De naţionalitate rusă, el "vorbeşte foarte bine dari", una dintre cele două limbi oficiale din Afganistan, folosită în principal în nordul ţării.
Şeful biroului se refugiase, împreună cu colegii săi, într-o încăpere securizată a clădirii, însă uşa acesteia nu a rezistat atacului manifestanţilor. El a încercat să le atragă atenţia acestora, pentru a-şi proteja cei trei colegi aflaţi în penumbră, în aceeaşi încăpere. "Vorbea limba şi, pentru un moment, a sperat că, dacă le atrage atenţia, vor crede că (în încăpere) nu se mai află nimeni. Dar nu a reuşit", a afirmat de Mistura. Cei trei colegi europeni ai săi au fost descoperiţi şi "ucişi unul după altul" cu arme de foc, a precizat el. "El a supravieţuit deoarece a pretins că este musulman. A fost lovit, dar (agresorii) l-au lăsat să plece", a afirmat de Mistura.
Oficialul a spus că toate cele şapte victime ale atacului – un suedez, o norvegiană, românul Filaret Moţco şi patru nepalezi – au fost probabil ucişi de insurgenţi veniţi din alte provincii, care s-au infiltrat printre participanţii la manifestaţia organizată vineri la Mazar-i-Sharif. Demonstranţii au protestat faţă de incendierea în public, în Statele Unite, a unui exemplar al Coranului, după un "proces" organizat de un pastor extremist.