Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a respins vineri candidatura Rusiei pentru Consiliul Drepturilor Omului (CDO), printr-un vot surpriză, informează AFP.
Rusia era în cursă alături de Croaţia şi Ungaria pentru două locuri în acest Consiliu. Ea nu a obţinut decât 112 voturi din totalul celor 193 de voturi ale statelor membre, în timp ce Croaţia a obţinut 114, iar Ungaria - 144.
Numeroase organizaţii umanitare au făcut apel la respingerea candidaturii Rusiei pentru un al doilea mandat pe trei ani în CDO, din cauza sprijinului pe care Moscova îl acordă regimului Assad în Siria.
Totodată, Arabia Saudită, criticată la rândul său de organizaţii neguvernamentale pentru bombardamentele întreprinse în Yemen, a putut fi aleasă în CDO cu 152 de voturi.
"Acesta este în mod clar un semnal de alarmă pentru Moscova", a declarat pentru AFP directorul Human Rights Watch la Geneva, John Fisher, exprimându-şi dorinţa ca "mesajul să fie auzit".
S-a mai întâmplat o singură dată ca o mare putere să eşueze să fie aleasă în CDO: în 2001, SUA.
Printre alte ţări alese vineri, pe o bază regională, în CDO figurează SUA, Marea Britanie, China, Egipt, Irak, Africa de Sud, Cuba sau Tunisia. Ele îşi vor prelua locurile în ianuarie 2017, pentru trei ani.
În total 14 locuri au fost reînnoite vineri din cele 47 câte numără acest Consiliu.
Sursa: AGERPRES