x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Al-Fatah acuză Hamas de tentativă de preluare a puterii în Cisiordania

Al-Fatah acuză Hamas de tentativă de preluare a puterii în Cisiordania

06 Iun 2009   •   00:00

Purtătorul de cuvânt al organizaţiei al-Fatah, Fahmi al-Zarir, a acuzat organizaţia islmistă Hamas din Fâşia Gaza că pregăteşte preluarea puterii în Cisiordania după modelul pus în aplicare în Fâşia Gaza, în 2007.



Acuzaţiile formulate împotriva Hamas survin în urma celei de-a doua ciocniri din cursul acestei săptămâni de la Qalqiliya, în Cisiordania, între militanţii Hamas şi forţele de securitate palestiniene, soldată cu trei morţi, relatează agenţia de ştiri palestiniană Maannews, citată de Agerpres. În total, în cursul a două zile de confruntări armate între islamişti şi poliţia palestiniană şi-au pierdut viaţa nouă persoane.

Purtătorul de cuvânt al mişcării al-Fatah a făcut apel la vigilenţă împotriva comploturilor puse la cale de Hamas, acuzând această organizaţie că 'recurge la arme împotriva Autotăţii Palestiniene, îi asasinează pe membrii Fatah din Fâşia Gaza şi îi mutilează.'

Potrivit spuselor reprezentantului al-Fatah, la doi ani după preluarea puterii în Fâşia Gaza, Hamas trăieşte într-o stare de criză generalizată şi se confruntă cu opoziţie din partea populaţiei pe care caută să o controleze cu ajutorul religiei.

Totodată, cotidianul egiptean al-Masry al-Youm (Actualităţi Egiptene) informează că guvernul Hamas din Fâşia Gaza a mobilizat populaţia pentru a lansa demonstraţii masive împotriva mişcării al-Fatah şi a preşedintelui Autorităţii Palestiniene , Mahmud Abbas.

Demonstranţii mobilizaţi de Hamas au participat la un marş de la moscheile din oraşul Gaza până la clădirea Consiliului Legislativ Palestinian, scandând lozinci împotriva Fatah şi a preşedintelui Abbas şi incitând la răzbunare împotriva forţelor de securitate palestiniene pentru moartea celor cinci activişti islamişti de la Qalqiliya.

În discursurile lor, liderii islamişti de la Gaza l-au acuzat pe preşedintele Abbas de colaborare cu Israelul în vederea lichidării 'al-muqawama' (rezistenţei armate) şi a 'mujahiddin-ilor' (luptătorilor sfinţi) din Cisiordania. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe hamas