x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri parlamentare în Austria

Alegeri parlamentare în Austria

16 Oct 2017   •   09:44
Alegeri parlamentare în Austria

Dreapta spera să câștige alegerile parlamentare de ieri, din Austria, pe fondul scăderii în sondaje a conducerii de centru-stânga a țării. Circa 6,4 milioane de alegători austrieci erau așteptați la urne, după o cursă electorală care a provocat dezbateri aprinse.

Partidul Social-Democrat (SPOe) al cancelarului Christian Kern și Partidul Popular (OeVP, conservator) s-au acuzat reciproc de tactici de campanie murdare, subliniind prăpastia profundă ce s-a deschis între partidele centriste, în timpul coaliției lor de un deceniu, scrie DPA. Guvernul de coaliție s-a destrămat în cele din urmă în mai, când OeVP l-a desemnat drept noul său lider pe tânărul și popularul ministru de Externe, Sebastian Kurz. Potrivit sondajelor, tânărul de 31 de ani era favorit în cursa electorală, datorită planurilor sale de a opri imigrația refugiaților și muncitorilor din țările mai sărace ale UE. Pozițiile sale sunt destul de similare cu cele ale Partidului Libertății (FPOe), din opoziție. Condusă de Heinz-Christian Strache, mișcarea populistă de extremă-dreapta s-a străduit să-și schimbe imaginea radicală pentru a deveni un viitor partener de coaliție în următorul guvern. Sondajele sugerau că FPOe și SPOe urmau să-și dispute, ieri, locul al doilea. În campanie, cancelarul Kern s-a luptat să-și promoveze planurile de a intensifica activitatea economică. El a fost însă afectat de dezvăluiri că ar fi angajat un consultant politic izraelian, care a creat pagini false în social media pentru a-l discredita pe Kurz. Potrivit mai multor sondaje, alegătorii consideră migrația drept cea mai importantă problemă, după ce aproximativ 130.000 de solicitanți de azil au cerut protecție în Austria, în 2015 și 2016.

Conform sondajelor, Partidul Popular, condus de Sebastian Kurz, era creditat cu 33% din preferinţele de vot, fiind urmat de Partidul Social-Democrat, cu 27 de procente.

Popularul ministru de Externe, Sebastian Kurz, și-a propulsat partidul în topul preferințelor electoratului.

×