x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi alpiniști morți și doi răniți în Alpii italieni. Unul dintre alpiniști era român

Doi alpiniști morți și doi răniți în Alpii italieni. Unul dintre alpiniști era român

de Redacția Jurnalul    |    03 Sep 2023   •   21:40
Doi alpiniști morți și doi răniți în Alpii italieni. Unul dintre alpiniști era român

Doi alpiniști au murit și doi au fost răniți în Alpii italieni, pe Vârful Ortler. Este vorba despre un cetățean român, rezident în Vicenza, și un german din Munchen.

Accidentul a avut loc la o altitudine de aproximativ 3.000 de metri.

Potrivit primelor informații, alpiniștii mergeau în șir indian. Unul a alunecat și i-a târât pe ceilalți cu el.

Alpinistul român, rezident în Vicenza, avea 46 de ani, iar cel german 35 de ani.

Alți doi alpiniști au fost răniți și salvați cu elicopterul, potrivit Rai News.

Unul dintre ei a suferit o rană la gleznă și nu mai putea continua să meargă, iar celălalt se afla în stare de șoc sever.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: alpinisti deces