x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasada Italiei se redeschide la Kiev

Ambasada Italiei se redeschide la Kiev

18 Apr 2022   •   17:40

Ambasada Italiei se redeschide la Kiev, după ce s-a mutat la Liov în luna martie din cauza războiului, scrie AFP.

Aceasta se închisese în capitala Ucrainei ca urmare a invaziei ruse și a asediului asupra orașului. 

Şeful diplomaţiei italiene Luigi Di Maio, a anunțat că ambasadorul Pier Francesco Zazo a ajuns la Kiev iar reprezentanţa diplomatică italiană va fi deplin operaţională de astăzi.
"Este simbolul unei Italii care nu pierde timpul, care nu încetează să creadă în diplomaţie şi care caută constant pacea", a spus oficialul.

Ambasada Italiei precizează pe site-ul său că serviciile se limitează la asistență pentru cetățenii italieni, companii și emiterea de titluri de călătorie de urgenţă. Cererile de vize sunt suspendate. 

În ultimele săptămâni, Italia a evacuat din Ucraina peste 1.860 de cetăţeni italieni prin intermediul sediului ambasadei, care era în Liov.

În urmă cu câteva zile, Franţa a anunţat că personalul ambasadei din Ucraina a fost retransferat la Kiev.

 

×
Subiecte în articol: ambasada italiei kiev