x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Amenzi administrative pentru bănci vizate de sancțiuni americane

Amenzi administrative pentru bănci vizate de sancțiuni americane

de Redacția Jurnalul    |    19 Iul 2025   •   22:20
Amenzi administrative pentru bănci vizate de sancțiuni americane

Autoritățile mexicane au aplicat amenzi administrative în valoare totală de aproximativ 9,8 milioane de dolari băncilor CIBanco, Intercam Banco și Vector Casa de Bolsa în contextul sancțiunilor impuse de autoritățile americane, relatează Reuters.

Ministerul de Finanțe din Mexic a precizat că, deși cele trei instituții sunt vizate de interdicții americane privind anumite tranzacții, până în prezent nu există informații concrete care să demonstreze activități ilegale. Cele trei instituții financiare au negat acuzațiile formulate de SUA, iar guvernul mexican a subliniat că Trezoreria americană nu a furnizat dovezi clare în acest sens.

Amenzile impuse de autoritatea mexicană de reglementare bancară au legătură cu neconformități administrative, în special în prevenirea spălării banilor și publicarea de informații obligatorii. Intercam a fost sancționată cu aproximativ 4,9 milioane de dolari, CIBanco cu circa 3,5 milioane de dolari, iar Vector Casa de Bolsa cu aproximativ 1,4 milioane de dolari.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mexic amenzi bănci