x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucrainenii vor anchetă internațională la Belgorod. Ei susțin că doar cinci cadavre au ajuns la morgă

Ucrainenii vor anchetă internațională la Belgorod. Ei susțin că doar cinci cadavre au ajuns la morgă

de Redacția Jurnalul    |    26 Ian 2024   •   12:45
Ucrainenii vor anchetă internațională la Belgorod. Ei susțin că doar cinci cadavre au ajuns la morgă
Sursa foto: Hepta

Autoritățile din Ucraina cer acces internațional la locul prăbușirii avionului din Belgorod și susțin că „doar cinci cadavre” au fost trimise la morgă. Rusia susține în continuare că Ucraina a doborât avionul de transport cu o rachetă și că aeronava transporta 65 de prizonieri de război ucraineneni.

Avocatul Poporului din Ucraina a cerut accesul experților internaționali la locul prăbușirii avionului Il-76 din Belgorod. Kievul era pregătit să ofere informații unei anchete internaționale, a spus Dmytro Lubinets, adăugând: „Cu siguranță nu avem nimic de ascuns”, potrivit Sky News.

De asemenea, ambasadorul Ucrainei la ONU susține că la morga din localitarea rusă nu au ajuns decât cinci cadavre.

Oficialii din armata rusă și de securitate nu au permis lucrătorilor de urgență să inspecteze locul, a declarat ambasadorul la ONU, Khrystyna Hayovyshyn.

Rusia susține că Ucraina a doborât avionul de transport deasupra Belgorod cu o rachetă și că aeronava transporta 65 de prizonieri de război ucraineni.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avion doborat Belgorod