Cancelarul german, Angela Merkel, consideră ''foarte importante'' loviturile aeriene americane împotriva jihadiştilor Statului Islamic (SI) în Irak, precizând însă că Germania nu intenţionează să le acorde combatanţilor kurzi decât ''un ajutor material''.
''Cred că acţiunea militară decisă de preşedintele Barack Obama este foarte importantă pentru a-i determina pe terorişti să dea înapoi'', a declarat dna Merkel într-un interviu care va apărea joi în trei ziare ale grupului regional de presă Zeitungsgruppe Thüringen.
În opinia cancelarului german, ''nu există nici o îndoială că SI comite crime şi atrocităţi şi că sute de mii de persoane aflate în mare suferinţă sunt aruncate pe drumuri''.
''Aceasta îmi întăreşte convingerea că parteneriatul nostru cu SUA este de o importanţă majoră în contextul unor provocări globale, în pofida unor divergenţe profunde între noi referitoare la activitatea serviciilor de informaţii americane'', a continuat Merkel, făcând aluzie la cazul de spionaj care a provocat tensiuni în relaţiile dintre Berlin şi Washington.
Referitor la acţiunea germană în Irak, cancelarul Merkel a confirmat poziţia susţinută de marţi de guvernul său: paralel cu ajutorul umanitar de ''milioane de euro'', Germania intenţionează să le furnizeze mijloace militare neletale autorităţilor regionale kurde, aflate în prima linie faţă de înaintarea jihadiştilor Statului Islamic.