x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel exclude admiterea Georgiei în NATO la summitul Alianţei din septembrie

Angela Merkel exclude admiterea Georgiei în NATO la summitul Alianţei din septembrie

de Agerpres    |    02 Iun 2014   •   18:40
Angela Merkel exclude admiterea Georgiei în NATO la summitul Alianţei din septembrie

Cancelarul german Angela Merkel a exclus luni posibilitatea ca Georgia să fie admisă în NATO cu ocazia summitului Alianţei, care se va desfăşura în luna septembrie în Ţara Galilor, relatează agenţia DPA.

Aderarea Georgiei la Alianţa Nord-Atlantică nu se va afla pe agenda summitului, a indicat Angela Merkel la Berlin în timpul unei conferinţe de presă comune cu premierul georgian Irakli Garibaşvili.

Ea a vorbit în continuare despre progresele făcute de Georgia, referindu-se la numeroasele misiuni ale Uniunii Europene şi NATO la care această ţară a participat. În acest context, cancelarul german a menţionat că la summitul Alianţei va fi recunoscut faptul că Georgia a fost un bun partener în misiuni dificile.

Georgia continuă să aspire la statutul de membru al Alianţei Nord-Atlantice, care i-a fost refuzat după războiul cu Rusia în vara anului 2008. Moscova se opune cu înverşunare admiterii Georgiei în NATO şi menţine trupe în provinciile georgiene separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, cărora le-a recunoscut independenţa după acel război declanşat de fostul preşedinte georgian, pro-occidentalul Mihail Saakaşvili.

Acesta din urmă a pierdut puterea, anul trecut, după victoria în alegerile parlamentare şi prezidenţiale a coaliţiei Visul Georgian, iar noii lideri de la Tbilisi şi-au manifestat dorinţa unei normalizări a relaţiilor bilaterale cu Rusia. Ei au susţinut în acelaşi timp că nu vor renunţa la orientarea pro-occidentală şi nici la obiectivul de la aderare la NATO şi UE.

×
Subiecte în articol: angela merkel georgia nato