Cancelarul german Angela Merkel l-a întrebat pe preşedintele Franţei Francois Hollande dacă ar fi dispus să propună numirea directoarei Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, au afirmat două surse franceze, relatează Reuters.
Potrivit surselor citate, Angela Merkel, cel mai puternic lider politic european, a adresat această întrebare în cadrul unei conversaţii particulare cu preşedintele francez, după alegerile pentru Parlamentul European caracterizate în mare măsură prin voturi de protest împotriva UE.
"Merkel a ridicat această problemă în cadrul unei conversaţii private cu Hollande, care nu a adoptat o poziţie finală, dar a afirmat că nu crede că ar fi o idee bună ca Europa să piardă postul de la FMI", a afirmat una dintre sursele citate.
Ţările emergente doresc să se renunţe la practica îndelungată conform căreia un european deţine postul de conducere de la FMI şi un american conduce Banca Mondială.
Potrivit unei alte surse, nu este posibil ca preşedintele socialist, aflat sub presiunea Frontului Naţional, de extremă dreaptă, care a câştigat alegerile în Franţa, şi a aripii stângi a propriului partid, să susţină un membru al opoziţiei de centru-dreapta pentru principala funcţie de conducere la nivelul UE.