x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ani de zile a crezut că e surd, apoi a descoperit o bucată de plastic în ureche

Ani de zile a crezut că e surd, apoi a descoperit o bucată de plastic în ureche

15 Noi 2022   •   23:00
Ani de zile a crezut că e surd, apoi a descoperit o bucată de plastic în ureche

Un bărbat a crezut, timp de 5 ani, că și-a pierdut auzul din cauza jobului sau a unor vechi accidentări la rugby. Apoi, a descoperit că are un accesoriu de plastic într-o ureche.

Wallace Lee, din Weymouth, Dorset, a pus problemele sale auditive pe seama unei cariere zgomotoase în industria aviatică sau a unor vechi accidentări la rugby. A decis să meargă la medic după ce a cumpărat un endoscop care l-a ajutat să observe un mic obiect alb într-o ureche, potrivit BBC.

Bărbatul de 66 de ani crede că obiectul din plastic i s-a blocat în ureche timpul unei călătorii cu avionul.

"În urmă cu 5 i, când mi-am vizitat familia în Australia, am cumpărat aceste mici dopuri pentru urechi în care poți pune diferite accesorii, în funcție de zgomotul pe care vrei să îl elimini treptat în avion. Unul dintre aceste mici accesorii se blocase și de atunci a rămas acolo", a spus el.

Auzul i s-a deteriorat imediat și s-a temut că va surzi. A încercat de mai multe ori de-a lungul anilor să își curețe urechile, fără succes.

În cele din urmă, un chirurg ORL a reușit să scoată bucata de plastic.

„Instantaneu am auzit totul în încăpere. A fost o mare ușurare... e ca și cum aș fi auzit pentru prima dată, din nou", a afirmat Wallace Lee.

Chirurgul ORL Neil De Zoysa a declarat pentru BBC că examinarea propriilor urechi acasă nu este prea dăunătoare, dar i-a îndemnat pe oameni să nu încerce să îndepărteze obiecte străine fără ajutor medical.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bărbat ureche auz plastic