x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Aproximativ 1.000 de soldaţi ruşi", încă prezenţi în estul Ucrainei (NATO)

"Aproximativ 1.000 de soldaţi ruşi", încă prezenţi în estul Ucrainei (NATO)

de Agerpres    |    11 Sep 2014   •   15:32
"Aproximativ 1.000 de soldaţi ruşi", încă prezenţi în estul Ucrainei (NATO)

O sursă militară NATO a declarat joi că "încă există aproximativ 1.000 de soldaţi ruşi" în estul Ucrainei, "cu un număr substanţial de echipamente", şi că alţi 20.000 sunt în continuare masaţi de-a lungul frontierei dintre cele două ţări.

"Evaluarea noastră actuală este că ruşii continuă să aibă o prezenţă importantă şi reală de-a lungul frontierei cu Ucraina", a declarat sursa NATO, citată de AFP. "Pe de altă parte, Rusia continuă să furnizeze separatiştilor echipamente militare sofisticate", a adăugat ea.

Potrivit aceleiaşi surse, Alianţa este "în continuare foarte preocupată de criza Rusia-Ucraina" şi "continuă să facă apel la Moscova să găsească o soluţie politică la această criză, de comun acord cu comunitatea internaţională şi guvernul ucrainean".

Declaraţia sursei militare NATO intervine după ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko declara miercuri că cea mai mare parte a trupelor ruse prezente în Ucraina a părăsit teritoriul ucrainean după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului încheiat la 5 septembrie la Minsk. "Noi nu avem informaţii în această privinţă", a subliniat sursa NATO, precizând că, în cazul în care va fi confirmată o retragere a trupelor ruse, "aceasta ar fi un prim pas în direcţia cea bună".

Şeful statului ucrainean indica tot miercuri că forţele ruse s-au retras "în procent de 70%" de pe teritoriul Ucrainei. "Acest lucru ne dă speranţă în viitorul iniţiativei de pace", sublinia Poroşenko.

Moscova a dezminţit în repetate rânduri prezenţa unor soldaţi ruşi în rândurile rebelilor separatişti proruşi. Un general al NATO estima însă la 28 august numărul lor "la peste 1.000", Alianţa difuzând şi fotografii care ar dovedi desfăşurarea unor unităţi de artilerie ruse în Ucraina. 

×
Subiecte în articol: nato soldati rusi ucraina