Șapte civili au fost răniți în urma unui atac cu rachete și drone asupra orașului Dnipro. Printre răniți sunt un bebeluș de o lună și un băiat de 17 ani, a declarat guvernatorul Serhii Lysak, potrivit Sky News.
El a mai spus că sistemele de apărare aeriană au interceptat și doborât două drone deasupra orașului.
Cu toate acestea, resturile de la rachete au cauzat daune infrastructurii civile. Cel puțin 12 vehicule au fost afectate și numeroase ferestre ale caselor din zonă au fost sparte
La fața locului au fost trimise echipaje de intervenție. Și orașul Nikopol a fost atacat cu drone kamikaze, a mai spus Lysak. Acolo nu au fost raportate victime.
Alertele de raid aerian au fost activate peste noapte în mai multe regiuni, inclusiv Dnipropetrovsk, Herson, Zaporojia, Donețk și Lugansk.
(sursa: Mediafax)