x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat cu maşină-capcană la 80 de kilometri de Bagdad, soldat cu cel puţin 14 morţi

Atentat cu maşină-capcană la 80 de kilometri de Bagdad, soldat cu cel puţin 14 morţi

25 Iul 2016   •   10:33
Atentat cu maşină-capcană la 80 de kilometri de Bagdad, soldat cu cel puţin 14 morţi
Sursa foto: djumandji/Getty Images/iStockphoto

Un atentat cu maşină-capcană a provocat luni dimineaţa moartea a cel puţin 14 persoane şi rănirea a peste 30 la intrarea în Khaklis, oraş situat la 80 de kilometri nord-est de Bagdad, au anunţat surse spitaliceşti şi din poliţie, transmite Reuters.

Atacul nu a fost încă revendicat, însă gruparea teroristă Stat Islamic atacă cu regularitate forţele de securitate şi zonele civile, aminteşte agenţia britanică de presă.

Surse spitaliceşti au declarat că numărul morţilor ar putea creşte dat fiind că unii dintre răniţi sunt în stare gravă.

Acesta este al doilea atentat în două zile din Irak, după atacul sinucigaş de duminică, când cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa şi 29 au fost rănite într-un cartier şiit din Bagdad. Atentatul de duminică, revendicat de gruparea Stat Islamic, a fost comis în apropierea unui punct de control în cartierul Kadhimiya capitalei irakiene. www.agerpres.ro

×