x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat la Nisa: Doi cetăţeni români au fost răniţi

Atentat la Nisa: Doi cetăţeni români au fost răniţi

15 Iul 2016   •   09:17
Atentat la Nisa: Doi cetăţeni români au fost răniţi

Doi cetăţeni români au fost răniţi în atentatul de la Nisa, până la acest moment nefiind, însă, identificaţi români printre decedaţi, informează Ministerul Afacerilor Externe, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, cei doi răniţi sunt spitalizaţi.

O echipă a oficiului consular român de la Marsilia s-a deplasat în cursul nopţii la Nisa şi este în legătură cu rudele persoanelor rănite.

MAE a pus la dispoziţia cetăţenilor români contactele telefonice ale Consulatului General la Marsilia +33 491221741, Ambasadei României la Paris +33 (0)147052966; +33 (0)147052755; +33 (0)145503997; +33 (0)147051040, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, autorităţile franceze au activat o linie verde pentru rudele victimelor, apelabilă la numărul: +33 493722222.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă "în termenii cei mai fermi" atacul terorist care a avut loc la Nisa, Franţa, în timpul sărbătorii Zilei Naţionale, soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi numeroşi răniţi.

"În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanţe familiilor victimelor acestui act de o violenţă incalificabilă şi exprimă întreaga solidaritate cu poporul francez greu încercat", precizează sursa citată.

Cel puţin 84 de oameni şi-au pierdut viaţa joi seara într-un atentat la Nisa, mare oraş din sudul Franţei, după ce un camion a lovit pe o distanţă de doi kilometri mulţimea adunată pentru focurile de artificii pe Promenade des Anglais, sit turistic foarte frecventat de pe malul Mediteranei.

×
Subiecte în articol: Atentat la Nisa