x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentate la Bruxelles: Lovită în inimă, Europa trebuie să reacţioneze, estimează presa franceză

Atentate la Bruxelles: Lovită în inimă, Europa trebuie să reacţioneze, estimează presa franceză

23 Mar 2016   •   08:43
Atentate la Bruxelles: Lovită în inimă, Europa trebuie să reacţioneze, estimează presa franceză

Atentatele comise marţi la Bruxelles şi soldate cu cel puţin 34 de morţi şi 230 de răniţi au vizat 'inima' Europei, care trebuie să reacţioneze într-o 'tresărire' a unităţii, comentează miercuri presa franceză, potrivit AFP.

''Bruxellesul lovit de terorism'', titrează Le Monde, care apreciază că ''Belgia a intrat, marţi 22 martie, într-un scenariu de coşmar''.

''Europa lovită în inimă'', scrie Le Figaro, subliniind că ''în faţa unui inamic care i se impune, Europa trebuie să existe ca forţă de lovire şi de protecţie''.

Publicaţia economică Les Echos titrează ''Europa atacată'' şi denunţă ''o lovitură de buldozer contra Uniunii''.

Pentru Libération - care în semn de solidaritate publică un editorial din cotidianul belgian La Libre Belgique - marţi a fost ''oroare în inima Bruxellesului'', în timp ce Le Parisien evocă ''războiul din Europa''.

''Victimă a violenţei oarbe, Europa ar promova ea însăşi violenţa dacă ar cădea pradă tentaţiei răzbunării'', este de părere cotidianul catolic La Croix.

Alte publicaţii franceze amintesc de atacurile teroriste de la Paris, din 13 noiembrie anul trecut. ''Iată cum Bruxellesul şi Parisul au devenit fraţi de sânge'', titrează L'Alsace.

Imaginile cu cei răniţi, dar şi cu supravieţuitorii în urma atacurilor care au vizat marţi dimineaţă aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem şi staţia de metrou Maelbeek din capitala belgiană sunt prezentate pe prima pagină în toate cotidianele franceze publicate miercuri.

 

Agerpres

×