x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autorităţile germane au repatriat prima persoană suspectă de apartenenţă la gruparea Stat Islamic

Autorităţile germane au repatriat prima persoană suspectă de apartenenţă la gruparea Stat Islamic

24 Noi 2019   •   12:30
Autorităţile germane au repatriat prima persoană suspectă de apartenenţă la gruparea Stat Islamic

O femeie germană suspectată de apartenenţă la gruparea teroristă Stat Islamic a fost repatriată împreună cu cei trei copii ai săi şi cu o fetiţă cu cetăţenie americană ce se află de asemenea în grija ei, informează duminică dpa.

Grupul a sosit pe aeroportul din Frankfurt sâmbătă seara, cu o cursă aviatică din Erbil, Irak. Ei s-au aflat înainte de aceasta în nordul Siriei, a anunţat poliţia federală germană. Autorităţile din landul Hesse din vestul Germaniei se vor ocupa de acum de acest caz, a precizat poliţia federală.

Acesta este primul caz când autorităţile germane au iniţiat procesul de repatriere a unui cetăţean care s-a aflat pe teritoriul Statului Islamic. Alţi suspecţi s-au confruntat cu urmărirea penală în Germania, însă aceştia fie s-au întors pe cont propriu, fie au fost deportaţi din altă ţară.

De asemenea, Germania a mai preluat copii din tabere de refugiaţi din Siria.

Femeia de 30 de ani este investigată sub suspiciunea de apartenenţă la o grupare teroristă şi de neglijare a copiilor minori, a informat purtătorul de cuvânt al Biroului Procurorului General din Frankfurt. Deocamdată nu a fost emis un mandat de arestare pe numele ei.

Alături de propriei ei copii, femeia are în grijă o fetiţă de 2 ani cu cetăţenie americană. Legătura dintre femeie din fetiţa americană nu este deocamdată foarte clară.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania stat islamic