x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Avertisment repetat

Avertisment repetat

de Radu Croitoru    |    15 Dec 2005   •   00:00
Avertisment repetat

Parlamentul european a inceput dezbaterea rapoartelor speciale privind progresele inregistrate de Romania si Bulgaria in vederea aderarii la UE si asupra carora europarlamentarii se vor pronunta prin vot astazi.

Comisarul pentru extindere, Olli Rehn, s-a pronuntat pentru continuarea negocierilor, insistand ca, in ciuda restantelor acumulate, Bucurestiul si Sofia trebuie incurajate. Redactat in termeni prudenti, raportul lui Pierre Moscovici precizeaza ca integrarea se va produce la data asteptata doar in masura in care Bucurestiul va reusi sa isi indeplineasca obligatiile.

ATENTIONARI. Documentul acorda o atentie deosebita combaterii coruptiei, securizarii frontierelor, reformei administratiei publice, securitatii alimentare si drepturilor minoritatilor. Doua dintre amendamentele depuse se refera la existenta presupuselor baze secrete ale CIA pe teritoriul Romaniei. Unii deputati au solicitat Parlamentului sa ia atitudine si sa condamne public actele care indica o posibila incalcare a Conventiei europene privind drepturile omului si a Conventiei internationale impotriva torturii.

Baroneasa Emma Nicholson a propus sa se recomande Romaniei sa ia masuri suplimentare pentru protejarea minoritatii maghiare si, in conformitate cu principiile subsidiaritatii si autonomiei culturale, sa ofere sustinere financiara pentru invatamantul superior in limba materna. Aceeasi baroneasa remarca progresele facute in directia protectiei drepturilor copilului, dar cere Guvernului de la Bucuresti sa raspunda solicitarilor de adoptie depuse de cetatenii straini in timpul moratoriului asupra adoptiilor internationale impus in 2001.

×
Subiecte în articol: externe