x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aviația siriană a bombardat pozițiile grupării jihadiste Statul Islamic

Aviația siriană a bombardat pozițiile grupării jihadiste Statul Islamic

22 Iul 2017   •   13:30
Aviația siriană a bombardat pozițiile grupării jihadiste Statul Islamic

Avioane militare siriene au efectuat sâmbătă bombardamente asupra poziţiilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI) la est de Raqqa (nordul Siriei), într-o zonă apropiată de cea în care operează forţele kurde susţinute de SUA, transmite Reuters. 

Atacurile din oraşul Maadan şi satul Bir al-Sabkhawi, situate în apropierea limitei administrative cu provincia Deir Ezzor (estul Siriei), au 'distrus mai multe baze şi vehicule' aparţinând grupării jihadiste. 

Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO, organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra) a anunţat că este vorba despre prima operaţiune de acest fel lansată de armata siriană în zona respectivă în ultimele săptămâni. 

Armata siriană a recuperat deja părţi importante de teritoriu în zona rurală a provinciei Raqqa. 

Loviturile aeriene lansate sâmbătă au fost efectuate în apropiere de zona unde operează Forţele Democratice Siriene (SDF), o alianţă a luptătorilor kurzi susţinută de SUA. 

SDF a acuzat armata siriană că în luna iunie i-a bombardat poziţiile, într-unul din incidentele care au sporit tensiunile între SUA, pe de o parte, şi Rusia şi Siria, pe de altă parte.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: siria statul islamic aviatia siriana Raqqa