x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Banca Angliei renunţă la reducerea dobânzii, după ce votul în favoarea Brexitului a dus la deprecierea lirei sterline

Banca Angliei renunţă la reducerea dobânzii, după ce votul în favoarea Brexitului a dus la deprecierea lirei sterline

03 Noi 2016   •   15:02
Banca Angliei renunţă la reducerea dobânzii, după ce votul în favoarea Brexitului a dus la deprecierea lirei sterline

Banca Angliei (BoE) a anunţat, joi, că a renunţat la planurile anterioare vizând reducerea dobânzii de bază, dar şi-a îmbunătăţit prognozele de creştere şi inflaţie pentru 2017 în urma deprecierii lirei sterline, ca urmare a votului în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters. 

În plus, BoE şi-a modificat punctul de vedere cu privire la momentul în care economia britanică va începe să resimtă consecinţele referendumului din iunie privind ieşirea din UE. Conform noilor sale prognoze trimestriale, BoE se aşteaptă la un impact mai mic pe termen scurt, dar avertizează că pierderea accesului Marii Britanii la piaţa UE ar putea afecta creşterea economică pe termen lung. 

După votul în favoarea Brexit, BoE a răspuns în luna august prin reducerea dobânzii de bază la minimumul istoric de 0,25% şi, de asemenea, a reluat programul său de achiziţii de obligaţiuni, pentru prima dată după 2012. De asemenea, BoE a anunţat atunci că o nouă reducere a dobânzii este posibilă în acest an. 

Joi, însă, Banca Angliei şi-a modificat punctul de vedere, în condiţiile în care, în conformitate cu noile sale prognoze, inflaţia va înregistra o creştere semnificativ mai mare decât ţinta avută în vedere de BoE, ca urmare a faptului că lira sterlină a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul. 

"Există unele limite cu privire la cât de mult poate fi tolerată o inflaţie peste ţintă", se arată în comunicatul de presă al comitetului de politică monetară de la BoE. 

Potrivit documentului, se estimează că anul viitor inflaţia va urca până la 2,7%, de trei ori peste nivelul actual. Conform noilor prognoze, abia în 2020 ar urma să revină inflaţia la nivelul ţintă de 2%. 

"Politica monetară poate răspunde, în ambele direcţii, la modificarea perspectivelor economice pentru a asigura o revenire sustenabilă a inflaţiei la ţinta de 2%", subliniază BoE. 

De asemenea, BoE a anunţat joi că cheltuielile de consum şi piaţa imobiliară s-au dovedit mai robuste decât se aştepta în luna august şi acestea, împreună cu stimulul dat exporturilor de deprecierea lirei, au determinat BoE să îşi îmbunătăţească estimările de creştere atât pentru 2016, de la 2% cât estima în august până la 2,2%, cât şi pentru 2017, de la 0,8% până la 1,4%. În schimb, pentru 2018, Banca Angliei este mai puţin optimistă şi în consecinţă şi-a redus estimările de creştere de la 1,8% la 1,5%. 

Modificarea punctului de vedere al BoE ar putea să fie pe placul premierului Theresa May, care, luna trecută, a declarat că politica monetară ultra-relaxată a BoE are un efect negativ pentru cei care fac economii. 

Guvernatorul BoE, Mark Carney, care a anunţat luni că va rămâne la conducerea Băncii Angliei un an în plus, până în luna iunie 2019, va dori să respingă orice sugestii potrivit cărora opiniile premierului au influenţat deciziile BoE, la conferinţa de presă care va începe la ora 12:30 GMT. 

Separat, lira sterlină s-a apreciat semnificativ joi, ajungând la cel mai ridicat nivel din august, în urma deciziei Înaltei Curţi de la Londra, conform căreia prim-ministrul britanic Theresa May trebuie să obţină acordul Parlamentului înainte de a începe negocierile privind ieşirea din Uniunea Europeană. AGERPRES

×
Subiecte în articol: banca angliei brexit