Beijingul inaugurează un nou aeroport gigant
Preşedintele chinez, Xi Jinping, a inaugurat, miercuri, noul aeroport din Beijing, o construcţie ultramodernă în formă de stea de mare, cu câteva zile înaintea de celebrarea a 70 de ani de regim comunist, relatează AFP.
Aeroportul Internaţional Daxing, situat la 46 de kilometri de centrul capitalei, urmează să funcţioneze la capacitate maximă în 2025, cu 72 de milioane de pasageri pe an, ceea ce ar însemna un record mondial pentru un terminal unic, conform celor care l-au conceput.
Chiar înainte de sărbătoarea naţională de la 1 octombrie, inaugurarea unui aeroport futurist se înscrie în linia dreaptă a „visului chinez” pe care Xi Jinping îl oferă compatrioţilor săi, comentează AFP.
Noua infrastructură ar urma să reducă presiunea de pe actualul Aeroport Internaţional Beijing, ale cărui trei terminale sunt situate la nord-est de metropola de 21 de milioane de locuitori.
Vechiul aeroport, al doilea în clasamentul mondial după Aeroportul Atlanta din SUA, a ajuns deja la saturaţie, cu puţin peste 100 de milioane de pasageri anual.
Odată cu creşterea nivelului de viaţă şi a apetitului chinezilor pentru călătorii, transportul aerian este în plină dezvoltare în China. Conform Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA), la mijlocul anilor 2020, China va devansa SUA şi va deveni prima piaţă aeriană a lumii.
În acest condiţii, capitala se aşteaptă să primească 170 de milioane de pasageri în 2025, împărţiţi între cele două aeroporturi ale sale.
Cu o suprafaţă de 700.000 de metri pătraţi, noua clădire revendică titlul de cel mai mare terminal aeroportuar din lume. Noul aeroport a fost conceput de arhitectul anglo-irakian Zaha Hadid, decedat în 2016, şi de filiala de inginerie a companiei Aeroporturile din Paris (ADP).
Clădirea are un acoperiş dintr-o singură bucată, care reprezintă suprafaţa a 25 de terenuri de fotbal.
Spre deosebire de aeroporturile clasice, noua clădire este în întregime la înălţime, cu două niveluri pentru plecări şi tot atâtea pentru sosiri. O gară pentru metrou şi tren este instalată direct sub terminal.
O linie expres ar urma să permită ca pasagerii să ajungă în centrul oraşului în circa 20 de minute, însă legătura cu actualul aeroport, aflat la o distanţă de 67 de kilometri, riscă să fie mai complicată.
Proiectul a costat 120 de miliarde de yuani (15 miliarde de euro). Suma ajunge la 400 de miliarde de yuani (50 de miliarde de euro), dacă se iau în considerare şi racordurile feroviare şi rutiere.

Ştiri din .ro
- Directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin, dus la audieri după o operațiune a DNA Timișoara UPDATE Felicia Mehedințu, reținută 24 de ore Pressalert.ro
- Accident spectaculos pe autostrada vestului – remorca unui TIR a rămas agățată de un pod blocând parțial circulația Pressalert.ro
Vlad Voiculescu: 113 zile de mandat și de ciocniri între mentalități. Mi-e teamă pentru oamenii din țara asta
Claudiu Năsui spune că Alianța nu s-a răzgândit în privința premierului Florin Cîțu
Israelul renunță la masca de protecție în spațiile publice deschise
Prognoza METEO până pe 17 mai. Vreme rece în următoarele săptămâni. De când începe să se încălzească
Bere, marijuana și tutun - plăceri agravante în pandemie

Lege de mângâiat pe creștet familiile cu mulți copii

Biden pune capăt celui mai lung război din istoria SUA
Partidele ne-au trimis nota de plată pentru alegeri: o jumătate de miliard

UDMR le-a pregătit celor de la USR “nucleara” în cazul desființării SIIJ. Anchetatorii și dosarele se mută la Secția de Urmărire Penală
