x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Belgia: Operaţiune a poliţiei la Bruxelles - suspectul a fost arestat

Belgia: Operaţiune a poliţiei la Bruxelles - suspectul a fost arestat

20 Iul 2016   •   19:45
Belgia: Operaţiune a poliţiei la Bruxelles - suspectul a fost arestat

Individul suspectat că ar putea avea substanţe explozive asupra sa, urmărit de poliţie în centrul Bruxellesului, a fost arestat după cinci ore, relatează cotidianul belgian Le Soir.

Bărbatul îmbrăcat cu un palton din care ieşeau fire era în realitate un tânăr care studia undele şi radiaţiile în oraş, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bruxelles-Capitale Ixelles, Christian De Coninck.

''Dat fiind că persoana s-a dovedit foarte pasivă şi suspectă în timpul operaţiunii, poliţia a decis să se constituie parte civilă pentru a recupera cheltuielile implicate de operaţiune'', a adăugat el.

Individul a fost arestat de unităţile speciale ale poliţiei belgiene şi condus la comisariat pentru interogatoriu.

Poliţia bruxelleză a primit în jurul orei locale 12:50 (10:50 GMT) un apel care semnala prezenţa unui bărbat cu comportament suspect în zona Place de la Monnaie, din centrul capitalei belgiene. Ulterior, poliţia a delimitat un perimetru de securitate, între Rue de l'Ecuyer, Rue de la Fourche, Rue Grétry, Rue des Fripiers şi o parte a Place de la Monnaie. Persoanele aflate în zonă au fost evacuate, precum şi unele magazine din apropiere.

Sursa: AGERPRES

×