x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Berliner Kurier: Ţiganii români au inundat Berlinul

Berliner Kurier: Ţiganii români au inundat Berlinul

02 Iun 2009   •   00:00

Căminele pentru azilanţi din Berlin se umplu din ce în ce mai mult cu ţigani veniţi din România. Aceştia locuiesc împreună, primesc de mâncare şi articole necesare igienei corporale, în ciuda acestui fapt ei mergând în continuare la cerşit, scriu ziarele germane Berliner Kurier şi Berliner Morgenpost.



După ce au ocupat biserica St Marien-Liebfrauen din districtul berlinez Kreuzberg, un număr de circa 60 de ţigani români s-au mutat sâmbătă, 30 mai, la centrul de primire pentru azilanţi din strada Motardstrasse, în districtul Spandau.

Până luni, 1 iunie, numărul persoanelor sosite acolo din România crescuse deja miraculos la 78, majoritatea dintre ei mergând în timpul zilei la cerşit. Clădirea numărul 3 din căminul de azilanţi este acum ocupată de familiile de ţigani din România. Acolo, ei primesc mâncare de trei ori pe zi, apă, sucuri, şampon şi alte articole pentru igienă corporală. Angajaţii căminului afirmă că respectivii sunt sănătoşi şi nu este nevoie de tratament medical. Afirmaţiile lor sunt în contradicţie cu ceea ce se spunea săptămâna trecută, atunci când familiile de romi locuiau în biserica St Marien, atunci fiind vorba despre 'bolnavi grav' şi despre 'epuizare' în cazul femeilor şi copiilor.

Luni, aproape toţi ţiganii au plecat la lucru. Ei au părăsit dimineaţa adăpostul, înarmaţi cu ustensile de spălat parbrizul şi 'bucuroşi nevoie mare', după cum afirmă martorii. La căminul din Spandau nu au rămas acasă decât câţiva adulţi şi nişte copii. Ţiganii au primit o garanţie de rămânere în cămin până joi, administraţia pentru problemele sociale (organ echivalent unui minister în cadrul guvernării oraşului land Berlin, n.red.) urmând să decidă marţi ce se va întâmpla pe mai departe cu familiile de ţigani şi dacă eventual vor trebui repartizaţi pe districte. Pentru aceasta însă, romii ar trebui să depună cereri la oficiile pentru asistenţă socială.

Pentru fiecare ţigan din cămin sunt necesare costuri zilnice de 18-20 de euro iar ambasada României refuză să plătească pentru compatrioţii săi, precizează ziarele germane. Dat fiind că respectivii se află la Berlin în mod oficial ca turişti, ei nu pot solicita asistenţă socială. Purtătorul de cuvânt pe probleme sociale al CDU (creştin-democraţi), Gregor Hoffmann, a cerut Ministerului de Externe german să se ocupe de problema romilor, pe care o califica drept una europeană şi imposibil de rezolvat doar la nivelul responsabilului pentru afaceri sociale din Senatul berlinez (organ de conducere al oraşului land Berlin, similar guvernului, n.red.). Conform lui Hoffmann, României trebuie să i se explice în mod clar că are obligaţia de a se ocupa de cetăţenii săi. El mai cerea, de asemenea, o armonizare mai bună a activităţii autorităţilor la nivel european. Knuth Mildner Spindler (Linke - Partidul Stângii, comunist), consilier pe probleme sociale pentru districtul Friedrichshain-Kreuzberg, avertiza asupra repetării unor astfel de evenimente iar şeful fracţiunii CDU (creştin-democraţi) din parlamentul berlinez, Frank Henkel, afirma că acest caz nu trebuie să devină un precedent.

Senatoarea pentru afaceri sociale (funcţie echivalentă ministrului), Heidi Knake Werner (Linke) şi senatorul pentru afaceri interne, Ehrhart Koerting (SPD - social-democraţi) s-au dovedit mai degrabă neputincioşi zilele trecute. Dat fiind că ţiganii deţin o viză turistică valabilă, ei au dreptul să rămână la Berlin trei luni de zile, în cazul în care nu comit delicte. Acest lucru îl permite libertatea de circulaţie în cadrul UE.

×
Subiecte în articol: diaspora