x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Berlusconi şi-a dus cazul la CEDO

Berlusconi şi-a dus cazul la CEDO

09 Sep 2013   •   15:16
Berlusconi şi-a dus cazul la CEDO

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a anunţat luni că a primit o sesizare din partea fostului şef al Guvernului italian Silvio Berlusconi, care contestă condamnarea sa pentru fraudă fiscală în Italia, relatează AFP.

Curtea de la Strasbourg urmează să analizeze admisibilitatea cererii lui Berlusconi înainte de a examina fondul problemei.

Il Cavaliere şi-a anunţat de la sfârşitul lunii august intenţia de a sesiza CEDO, după confirmarea de către Curtea de Casaţie italiană a pedepsei cu închisoarea pronunţate împotriva sa, pentru fraudă fiscală în dosarul Mediaset. Instanţa italiană a apreciat că Silvio Berlusconi a fost “instigatorul mecanismului” de fraudă care a permis companiilor pe care le conducea să beneficieze de reduceri fiscale de-a lungul timpului. Este vorba de prima sa condamnare definitivă în 20 de ani de “peripeţii judiciare”, notează AFP.

În virtutea legii Severino, adoptată în 2012, fostul premier italian riscă să fie lipsit de fotoliul de senator şi să devină neeligibil.


×
Subiecte în articol: berlusconi curtea europeana