x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden, dornic să colaboreze cu Netanyahu: Statele Unite vor continua să susţină soluţia a două state

Biden, dornic să colaboreze cu Netanyahu: Statele Unite vor continua să susţină soluţia a două state

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2022   •   23:10
Biden, dornic să colaboreze cu Netanyahu: Statele Unite vor continua să susţină soluţia a două state
Sursa foto: Hepta

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a declarat, joi, că este interesat să colaboreze cu noul prim-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, dar a subliniat că Washingtonul susţine soluţia de pace prin coexistenţa a două state, israelian şi palestinian.

"Aştept să colaborez cu premierul Netanyahu, cu care sunt prieten de câteva decenii, pentru a aborda împreună numeroasele provocări şi oportunităţi ale Israelului şi Orientului Mijlociu, inclusiv ameninţările din partea Iranului", a afirmat Biden, potrivit unui comunicat citat de site-ul israelian Ynetnews.com.

"Aşa cum am procedat în mandatul Administraţiei mele, Statele Unite vor continua să susţină soluţia a două state şi se vor opune politicilor care periclitează viabilitatea acestei soluţii sau care intră în contradicţie cu interesele şi valorile noastre reciproce", a subliniat Biden.

Guvernul de dreapta condus de premierul Benjamin Netanyahu a primit, joi, votul de învestitură al Parlamentului israelian (Knesset), cu o agendă care include acţiuni pentru menţinerea ordinii publice, dezvoltarea infrastructurii şi oprirea programului nuclear iranian.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: joseph biden benjamin netanyahu