x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Braconajul rinocerilor din Africa de Sud, în scădere

Braconajul rinocerilor din Africa de Sud, în scădere

22 Sep 2019   •   21:00
Braconajul rinocerilor din Africa de Sud, în scădere

Numărul cazurilor de braconaj cu rinoceri din Africa de Sud continuă să scadă, a precizat, duminică, ministrul Mediului, Barbara Creecy, cu ocazia Zilei Mondiale a Rinocerului, potrivit dpa.

În intervalul ianuarie-iunie, numărul rinocerilor ucişi pentru coarne a fost de 318, în scădere de la 386, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Deşi lupta împotriva braconajului este departe de a se încheia, suntem mândri să afirmăm că eforturile noastre ca guvern, proprietari de rinoceri şi cetăţeni preocupaţi au dat roade”, a precizat Creecy.

Per ansamblu, rata braconajului cu coarne de rinoceri reprezintă încă „un risc pentru rinoceri la nivel global”, a precizat World Wildlife Fund (WWF), care a contribuit la instituirea Zilei Mondiale a Rinocerului.

„Doar prin recunoaşterea reţelei complexe de crimă organizată şi corupţie din spatele fiecărui rinocer mort şi acţionând împreună pentru beneficiul pe termen lung al oamenilor putem opri numărul în creştere de pierderi”, a declarat Jo Shaw, de la WWF South Africa.

În Africa au mai rămas doar 25.000 de rinoceri negri şi albi. Aceste animale sunt ucise pentru coarnele lor, despre care se crede că ar avea proprietăţi medicinale sau afrodiziace.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: rinoceri braconaj