x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bush se apara - Guantanamo nu e gulag

Bush se apara - Guantanamo nu e gulag

09 Iun 2005   •   00:00

aPresedintele american George W. Bush sare in apararea inchisorii militare de la Guantanamo, desi aceasta s-a aflat in centrul controverselor in repetate randuri, iar Pentagonul a recunoscut de curand ca militari din personalul inchisorii au profanat Coranul, pentru a-i umili pe detinutii islamici.

NUMAI DE BINE. Bush nu spune nimic rau despre inchisorile americane, desi este evident ca nu sunt respectate drepturile omului
Bush este sigur ca la inchisoarea din Cuba "detinutii sunt tratati potrivit Conventiei de la Geneva", desi s-a dovedit ca la Guantanamo detinutii sunt maltratati, le sunt incalcate cele mai elementare drepturi la aparare si ca multi dintre ei nu au legaturi cu terorismul international. Mai mult, comparatia intre conditiile de detentie de la Guantanamo si gulagurile din perioada sovietica este "absurda", pentru ca Statele Unite acorda o atentie speciala respectarii drepturilor detinutilor. Intr-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, Bush a declarat ca "este absurd sa compari Guantanamo cu gulagurile sovietice. Ii tratam conform standardelor internationale si asta asteapta poporul american".

Reactia liderului de la Casa Alba a venit la doar cateva zile dupa publicarea unui raport al organizatiei Amnesty International, care compara Guantanamo cu gulagurile din epoca sovietica, inchisorile in care peste trei milioane de oameni si-au pierdut viata.

CARTER ACUZA
In urma numeroaselor scandaluri iscate de tratamentele aplicate de catre americani detinutilor de la Guantanamo, tot mai multe personalitati cer respectarea drepturilor omului. Fostul presedinte american Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a cerut desfiintarea inchisorii, pentru a "demonstra angajamentul istoric" al SUA fata de protectia drepturilor omului. Carter crede ca ar trebui sa inceteze transferul detinutilor catre alte tari in care au fost semnalate cazuri de tortura si ar trebui infiintata o comisie independenta, abilitata sa ancheteze circumstantele in care au fost detinute persoanele suspectate de terorism. Si senatorul democrat Joseph Biden a cerut desfiintarea penitenciarului de la Guantanamo, afirmand ca o astfel de masura ar ajuta la imbunatatirea imaginii Statelor Unite in lume.

×
Subiecte în articol: externe guantanamo