Proiectul unui investitor de divizare în şase state a Californiei, considerate "neguvernabilă", a fost validat de autorităţi şi ar putea fi supus unui referendum în luna noiembrie a acestui an dacă iniţiatorul adună cele circa 800.000 de semnături necesare.
Proiectul este susţinut de Tim Draper, investitor din Silicon Valley care a finanţat peste 400 de firme, printre care Skype şi Baidu. În cursul acestei săptămâni, secretarul de stat al Californiei, Debra Bowen, a anunţat într-un comunicat că Tim Draper "poate începe să adune semnăturile de susţinere pentru proiectul său", conform AFP.
Investitorul trebuie să strângă 807.615 semnături până pe 18 iulie pentru a-şi putea supune proiectul unui referendum în luna noiembrie, la alegerile legislative. Potrivit textului proiectului, numit "Şase Californii", cel mai bogat şi mai populat stat al Statelor Unite (38 milioane de locuitori) a ajuns să fie "practic neguvernabil". "Cetăţenii din întreg statul ar beneficia de servicii mai bune dacă statul California ar fi împărţit în şase mici entităţi, păstrând graniţele istorice ale comitatelor, oraşelor şi satelor", precizează textul.
Dacă proiectul este aprobat, statele rezultate ar fi Silicon Valley (zonă în sudul oraşului San Francisco unde se află giganţi ai informaticii şi internetului ca Apple, Google şi Facebook), California de Sud (în jurul oraşului San Diego), California de Nord (Sacramento), California de Vest (Los Angeles), California centrală (Fresno) şi Jefferson (nordul actualei Californii).
Potrivit promotorilor textului, în secolul al XIX-lea era gata să fie adoptat un proiect de împărţire a Californiei în două state, abandonat însă din cauza Războiului de Secesiune.
California a fost în 2012 a zecea economie mondială, clasându-se foarte aproape de Italia şi Rusia, potrivit Centrului de studii economice al statului.