x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Casa Albă: Nu există indicii că Putin ar pregăti atac nuclear

Casa Albă: Nu există indicii că Putin ar pregăti atac nuclear

11 Oct 2022   •   21:53
Casa Albă: Nu există indicii că Putin ar pregăti atac nuclear
Sursa foto: Hepta

Administraţia Joseph Biden a anunţat, marţi seară, că nu există indicii că preşedintele rus, Vladimir Putin, ar pregăti lansarea unui atac nuclear asupra Ucrainei, precizând că Washingtonul va menţine vigilenţa şi că nu vrea un conflict militar cu Moscova.

"Nu am observat indicii, nimic care să ne arate că domnul Putin a luat decizia de folosi arme nucleare sau armament de distrugere în masă în Ucraina. Nu am observat indicii că sistemul politic rus ar pregăti o astfel de decizie", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, citat de publicaţia The Hill.

În plus, John Kirby a precizat că nu există niciun motiv pentru modificarea configuraţiei de apărare strategică a Statelor Unite. "În mod evident, luăm în serios ameninţările. A făcut mai multe comentarii, într-o săptămână sau ceva de genul acesta, şi ştim că ştie că armata sa este supusă unor presiuni intense în Ucraina", a continuat Kirby, referindu-se la preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. "Cred că aceste elemente generează imperativul de a continua să monitorizăm aceste capabilităţi cât se poate de bine. Şi facem acest lucru", a precizat oficialul american.

John Kirby a insistat că Statele Unite nu vor un conflict militar cu Rusia şi nu vor trimite trupe în Ucraina. "Nu vrea nimeni ca războiul să escaladeze într-o zonă a capabilităţilor nucleare", a subliniat el.

Recep Erdogan va discuta cu Vladimir Putin despre o soluţie diplomatică între Rusia şi Occident

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, urmează să aibă o întrevedere în Kazahstan cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a discuta despre negocieri între Rusia şi Occident în sensul opririi războiului din Ucraina. Conform programului anunţat de Preşedinţia de la Ankara marţi seară, Erdogan va avea joi întâlniri bilaterale cu ocazia reuniunii Conferinţei pentru Interacţiuni şi Consolidarea Încrederii, din Astana. Anterior, surse citate de presa occidentală afirmau că întâlnirea Putin-Erdogan ar avea loc miercuri.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat marţi că preşedintele Vladimir Putin va analiza serios o eventuală propunere pentru o întâlnire directă cu omologul său american, Joseph Biden, la summitul Grupului G20, programat în Bali, Indonezia, pe 15-16 noiembrie. "Noi am transmis în mod repetat că nu refuzăm niciodată întâlniri. Dacă va exista o propunere, o vom lua în considerare", a afirmat Serghei Lavrov, precizând că deocamdată nu există nimic concret în acest sens.

În urmă cu câteva zile, Biden nu a exclus posibilitatea unei întrevederi cu Vladimir Putin la summitul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente. "Rămâne de văzut", a răspuns Biden unei întrebări privind o astfel de întrevedere.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: joseph biden