x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cât câştigă un cosmonaut

Cât câştigă un cosmonaut

de Mihaela Matachita    |    22 Ian 2010   •   00:00

Cosmonauţii ruşi câştigă aproximativ 150.000 dolari pentru o misiune de şase luni în spaţiu, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a relatat RIA Novosti.



Vladimir Soloviev de la Centrul de control al zborurilor spaţiale din apropiere de Moscova a precizat pentru agenţia de presă citată că "nu este un secret: cosmonauţii ruşi câştigă între 130.000 şi 150.000 dolari pentru şase luni petrecute la bordul ISS". Aceasta este suma plătită pentru participarea la misiuni care includ lansarea navetelor spaţiale, efectuarea manevrelor de conectare sau desprindere de ISS a capsulelor Soyuz şi Progress, ieşiri pe orbită, realizarea unor aplicaţii practice cu ajutorul echipamentului prezent la bordul ISS, revenirea pe Terra. Cuantumul sumei variază în funcţie de sarcinile îndeplinite. Soloviev a explicat că, dacă un cosmonaut trebuie să îşi prelungească din diverse motive sejurul pe orbită, acesta va primi o sumă mai mare.

Americanii au un sistem diferit de plată a astronauţilor. Potrivit lui Soloviev, aceştia "nu primesc nimic pentru acel zbor. Astronauţii NASA au un salariu anual de 120.000-130.000 dolari, indiferent de participarea lor la misiuni spaţiale".

×
Subiecte în articol: externe