x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Catastrofă aviatică evitată în ultimul moment la Shanghai

Catastrofă aviatică evitată în ultimul moment la Shanghai

25 Aug 2011   •   05:59
Catastrofă aviatică evitată în ultimul moment la Shanghai

O catastrofa aeriana a fost evitata in ultima clipa in China, dupa ce un pilot al unei companii locale a refuzat sa acorde prioritate la aterizare unui avion Qatar Airways care nu mai avea carburant decat pentru cinci minute de zbor.

Compania privata Juneyao Airlines a confirmat ca unul dintre pilotii sai a refuzat sa cedeze locul pe culoarul aerian catre aeroportul Hongqiao din Shanghai unei aeronave Qatar Airways care emisese un semnal SOS.

Administratia chineza pentru aviatie civila a anuntat ca va ancheta incidentul produs pe 13 august, iar daca acuzatiile vor fi confirmate vinovatii vor fi pedepsiti cu severitate.

Compania Juneyao a a anuntat ca va coopera cu anchetatorii si a suspendat echipajul avionului, care a fost pus la dispozitia investigatorilor. “Ramane de dovedit faptul ca avionul Qatar Airways mai avea carburant pentru mai putin de cinci minute', a declarat un purtator de cuvant al companiei Juneyao.

Aeronava Qatar Airways, care venea de la Doha, urma sa aterizeze pe aeroportul Pudong din Shanghai, insa dupa ce a traversat o zona de furtuna nivelul carburantului a scazut periculos, iar pilotii au decis sa aterizeze pe un aeroport mai apropiat.

In apropierea aeroportului, aparatul a emis un semnal SOS, cerand permisiune de aterizare urgenta. Controlul de trafic a cerut aparatului companiei Juneyao sa-i cedeze locul in asteparea aterizarii, insa pilotul a refuzat de cel putin patru ori sa se isi amane aterizarea.

Cele doua avioane s-au aflat, un moment, la distanta foarte mica, existand riscul real de coliziune, potrivit discutiilor purtate pe un forum de specialitate, insa “zvonurile care apar pe internet sunt departe de realitate' potrivit comunicatului oficial remis de compania Juneyao.

×
Subiecte în articol: shanghai catastrofa incident