x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Catrinel, românca vecină cu revoluţia

Catrinel, românca vecină cu revoluţia

de Irina Cristea    |    03 Feb 2011   •   14:20

"Este îngrozitor ce se întâmplă, nu îmi vine să cred! Piaţa Tahrir trebuia să fie un simbol al democraţiei, dar liderii au lăsat ţara să pice în colaps!”.

Stabilită în Egipt din 2003, Catrinel are toate motivele să fie speriată de evenimentele violente care au acum loc în centrul oraşului Cairo. Locuieşte la un minut de Piaţa Tahrir şi spune că locuinţa ei poate fi uşor reperată din imaginile difuzate non stop de postul Al Jazeera.

E îngrozită de ceea ce vede şi aude în jur, s-a baricadat în casă şi nu-şi mai doreşte decât să plece cât mai repede din Cairo. "Văd cum se încing spiritele şi nu îmi vine să cred că oamenii au fost atât de incitaţi de cei aflaţi la putere. Armata nu face nimic, nicio autoritate nu încearcă măcar să calmeze spiritele. Revoluţia a fost compromisă. A fost o mişcare a poporului care, din păcate, a luat întorsătura de război civil”, ne-a declarat românca.

Zvonurile circulă cu repeziciune printre manifestanţi şi sunt transmise, ulterior, celor de acasă. Se vorbeşte despre poliţişti în civil care s-au infiltrat atât în tabăra pro-Mubarak, cât şi în cea a opozanţilor preşedintelui. Se vorbeşte despre egipteni din suburbii care, în schimbul unei mese pe zi şi a unei sume echivalente a 50 RON, funcţionează drept agitatori.
"N-am niciun dubiu că aceşti oameni sunt instrumentaţi”, crede şi Catrinel, pentru care imaginile de la televizor - în special cele difuzate de Al-Jazeera explică exact cine din ce tabără face parte. "Se vede clar că violenţii sunt cei pro-Mubarak”, spune ea.

Despre discursul pe care preşedintele l-a susţinut marţi seara, românca este de părere că a fost doar o faţadă şi că Mubarak are de gând să-şi menţină controlul asupra ţării, cu ajutorul aliaţilor săi şi al agitatorilor mobilizaţi în acest scop.
"Situaţia nu va evolua. Mi-am pierdut speranţa. Vin acasă”, s-a resemnat Catrinel.

×