x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CAZ UNIC ÎN LUME. Medicii din toată lumea, imploraţi să găsească o EXPLICAŢIE! "Nimeni nu a mai văzut aşa ceva"

CAZ UNIC ÎN LUME. Medicii din toată lumea, imploraţi să găsească o EXPLICAŢIE! "Nimeni nu a mai văzut aşa ceva"

22 Apr 2014   •   10:58

Un bebeluş în vârstă de 9 luni, din Canada, nu poate deschide gura din cauza unei afecţiuni rare. Medicii susţin că nu au mai întâlnit un astfel de caz şi spun că nu au niciun tratament pentru Wyatt Scott, scrie cbc.ca.

Afecţiunea extrem de rară de care suferă Wyatt se numeşte trismus congenital şi îl împiedică pe băieţel să deschidă maxilarul, acesta fiind hrănit cu ajutorul unui tub.

Primele trei luni din viaţă Wyatt le-a petrecut în spital, alaturi de părinţi. Băieţelul a fost externat, însă a trebuit să fie din nou adus la spital pentru că se îneca.

Medici din Canada şi nu numai au încercat să găsească un răspuns la această problemă medicală, însă până acum niciunul dintre ei nu a reuşit.

Disperaţi, Andrew şi Amy, părinţii băiatului au făcut chiar şi un site pentru micuţul Wyatt Scott – Whats Wrong With Wyatt – unde sunt descrise procedurile medicale la care a fost supus copilul până acum, dar şi o listă de afecţiuni pentru care micuţul a fost testat, rezultatele fiind negative.

"Nimeni nu ne poate spune dacă Wyatt va fi mai bine peste 2 ani, 5 ani sau 10 ani sau dacă va fi hrănit toată viaţa printr-un tub. În toate celelalte privinţe, este un copil normal", a declarat mama micuţului.


×