x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce ar însemna ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Ce ar însemna ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

10 Iun 2014   •   19:48
Ce ar însemna ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Marea Britanie, prin premierul David Cameron, nu-l doreşte la şefia Comisiei Europene pe candidatul Partidului Popular European (PPE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker.

Premierul britanic a ameninţat la sfârşitul lunii mai că dacă Juncker devine preşedintele Comisiei, atunci el va organiza mai devreme referendumul în urma căruia Marea Britanie ar putea părăsi Uniunea Europeană.

Guvernul de la Londra îl consideră pe Juncker drept un federalist european de modă veche şi doreşte ca la conducerea Comisiei Europene să fie desemnată o persoană mai favorabilă reformării Uniunii Europene şi diminuării atribuţiilor acesteia, orientări care să vină în întâmpinarea votului în favoarea euroscepticilor la ultimul scrutin europarlamentar.

Conform unei surse apropiate Guvernului britanic citate de Reuters, premierul britanic spera ca discuţiile de marţi, din Suedia, să întărească alianţa cu Suedia şi Olanda pentru a bloca accesul lui Juncker la preşedinţia Comisiei, însă aceste întrevederi au fost “constructive, dar nu hotărâtoare”.

Cancelarul german Angela Merkel şi-a reafirmat marţi sprijinul pentru candidatura lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene, după ce s-a întâlnit în Suedia cu unii şefi de Guverne europene care se opun acestei candidaturi, relatează agenţia Reuters.
De altfel, premierii suedez şi olandez au lăsat impresia că doresc să mai reflecteze asupra subiectului, ei abţinându-se de la adoptarea unei poziţii publice împotriva lui Juncker, candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei.

Ieşirea din Uniunea Europeană ar însemna pentru Marea Britanie anularea imediată a tuturor tratatelor comerciale la care este parte, fapt care o va obliga să-şi negocieze reintrarea în sistemul global, avertizează mai mulţi experţi britanici într-un raport analizat luni de publicaţia The Daily Telegraph.

Conform studiului elaborat pentru “Centre for European Reform” (CER), părăsirea UE, acţiune denumită “Brexit”, va avea multe alte implicaţii negative pentru Marea Britanie, cum ar fi retragerea unor investiţiilor străine şi dificultăţi pentru City-ul londonez, la fel ca şi pentru industria auto britanică. Aceasta din urmă este deţinută aproape în întregime de companii străine care folosesc teritoriul britanic ca bază de export către piaţa europeană beneficiind de lipsa taxelor vamale, avantaj ce va dispărea după ieşirea din UE.

Marea Britanie ar putea alege o uniune vamală după modelul celei dintre Turcia şi UE. Însă, în virtutea acestui acord, Turcia trebuie să respecte o parte din acquis-ul comunitar. O altă posibilitate ar fi modelul acordurilor bilaterale încheiate de Elveţia cu UE, însă acesta acorduri nu permit Elveţiei un acces deplin la piaţa europeană a serviciilor, astfel că înţelegeri similare ar afecta City-ul londonez. Într-o astfel de eventualitate ar exista riscul unui exod masiv al societăţilor financiare americane, japoneze şi arabe instalate în capitala britanică.

În consecinţă, suveranitatea legislativă pe care ar trebui să o aducă părăsirea blocului comunitar va fi mai degrabă iluzorie, întrucât, pentru a păstra din avantajele relaţiilor cu UE, Marea Britanie tot va fi nevoită să respecte regulile acestui bloc, pe care însă nu va mai avea cum să le influenţeze, se estimează în studiul elaborat de panelul de experţi cu viziuni liberale, precum Nigel Wicks, de la British Bankers Association sau Simon Walker de la Institute of Directors.

Concluziile acestui raport sunt contestate însă de alţi experţi. Astfel, Tim Congdon, de la International Monetary Research, consideră absurdă ideea că Marea Britanie trebuie să rămână în UE doar datorită proximităţii sale geografice. El estimează că aplicarea reglementărilor comunitare face ca această ţară să piardă 5-6% din PIB-ul ei, iar părăsirea blocului comunitar nu ar însemna altceva pentru Marii Britanii decât transformarea ei într-un partener comercial obişnuit pentru UE, cum este cazul Canadei sau al Noii Zeelande.

Pe de altă parte, autorii raportului elaborat pentru CER subliniază că ieşirea unei ţări mari şi dezvoltate din blocul comunitar va modifica radical chimia Uniunii Europene, implicaţiile exacte fiind imposibil de estimat în acest moment. (I.D)


×
Subiecte în articol: uniunea europeana Marea Britanie