x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce fac copiii lui Gaddafi

Ce fac copiii lui Gaddafi

31 Aug 2011   •   08:16
Ce fac copiii lui Gaddafi

Muammar Gaddafi este tatal a 10 copii, dintre care doi adoptati. Multi dintre ei au fost obisnuiti ai rubricilor de fapt divers, sport sau 'celebritati' din presa internationala, relateaza AFP.

Nascut in 1970, Mohamed Gaddafi este fiul cel mai mare si unicul din prima casatorie a lui Muammar Gaddafi cu Fatiha al-Nuri, de care a divortat in 1970. Foarte influent si discret, Mohamed a prezidat organismul pentru Telecomunicatii si Comitetul National Olimpic. Rebelii au anuntat ca l-au capturat la 21 august, dar ar fi reusit sa scape, potrivit unei surse din randul rebelilor, care nu a oferit nicio precizare cu privire la circumstantele evadarii acestuia.

Seif al-Islam (Spada Islamului, in araba), prezentat in mod frecvent ca succesor al tatalui sau, este primul fiu nascut de a doua sotie a lui Muammar Gaddafi, Safiya Farkash, in iunie 1972. Seif este doctor in filosofie la London School of Economics. Fara vreo functie oficiala, are reputatia de a fi cel mai eficient emisar al regimului si artizan al unor reforme, interesat totodata de normalizarea relatiilor Libiei cu Occidentul. El a devenit cunoscut prin modul in care a mediat cazul infirmierelor bulgare, eliberate in iulie 2007, dupa mai bine de opt ani de detentie in Libia. Tot el a negociat acordarea unor indemnizatii familiilor victimelor atentatului de la Lockerbie, din 1988. Reputatia sa de moderat s-a incheiat cand a amenintat cu bai de sange, la inceputul insurectiei. Ca si tatal sau, este cautat de Curtea Penala Internationala (CPI) pentru comiterea de crime impotriva umanitatii in Libia. S-a anuntat ca a fost luat prizonier la inceputul ofensivei asupra orasului Tripoli, dupa care a aparut la televizor, in noaptea de 23 august.

Nascut in mai 1973, Saadi Gaddafi este sportiv. Angajat in 2003 de Perugia, in prima divizie italiana, a jucat foarte rar. Depistat pozitiv cu nandrolon, un steroid anabolizant, a fost suspendat timp de opt luni, in noiembrie 2003. Presedinte al Consiliului de Administratie al Libyan Arab Foreign Investment Company (LAFICO), care detine 7,5 la suta din actiunile clubului Juventus Torino, el a renuntat, in 2004, la cariera din fotbal. De atunci a facut cariera in armata, ajungand la comanda unei unitati de elita.

Nascut in 1975, medic si militar de cariera, Moutassim Gaddafi a fost primit la Washington, in aprilie 2009, de secretarul de Stat Hillary Clinton. A fost format ca militar de ofiteri egipteni. El a fost promovat de tatal sau la conducerea Consiliului pentru Securitate Nationala in 2007. Suspectat de o tentativa de puci, s-a reabilitat dupa o perioada de exil in Egipt. Lider al Consiliului de Securitate Nationala si comandant al propriei unitati de elita, el era, inainte de inceputul revoltei, principalul concurent al lui Seif al-Islam, ca succesor al lui Muammar Gaddafi.

Aisha Gaddafi, 34 de ani, avocat, este presedintele Fundatiei de binefacere Waatassimou, care se ocupa in special de femei. S-a intalnit la Tripoli, in iulie 2007, cu Cecilia Sarkozy - sotia din acea perioada a presedintelui francez Nicolas Sarkozy. Aisha este comparata cu fotomodelul german datorita elegantei si parului blond.

A mai aparut in 2001, in Irak, unde a fost trimisa de tatal sau sa il intalneasca pe Saddam Hussein, al carui avocat a fost ulterior. A fost trimisa, de asemena, intr-o misiune Filipine, pentru a negocia cu islamisti din cadrul Abu Sayyaf eliberarea unor ostatici occidentali.

Hannibal Gaddafi, 33 de ani, militar de profesie, conducea Compania Nationala de Transport Maritim. S-a aflat la originea tensiunilor diplomatice dintre Tripoli si Berna. Hannibal Gaddafi si sotia sa, Aline, au fost arestati la 15 iulie 2008 intr-un hotel, la Geneva, pentru violente asupra a doi servitori, o tunisiana si un marocan. Dupa eliberarea lor pe cautiune a avut loc o criza. In afara de stoparea procedurilor judiciare, autoritatile de la Tripoli au solicitat sa le fie prezentate fiului si norei lui Gaddafi. In septembrie 2008, justitia a clasat acest caz. Anterior, justitia franceza il condamnase pe Hannibal, in mai 2005, la patru luni de inchisoare cu suspendare, pentru comiterea unor violente asupra prietenei sale insarcinate. Ieri, CNN a relatat ca Shwygar Mullah, bona etiopiana a copiilor lui Hannibal Gaddafi sustine ca a fost mutilata de sotia acestuia, Aline, care a turnat pe ea apa fiarta.

Nascut in 1980, Seif al-Arab era cel mai discret dintre fiii lui Muamar Gaddafi. El era un simplu ofiter, instruit in Germania, apropiat de tatal sau. Mai multe surse, intre care si vicarul apostolic de la Tripoli, Giovanni Innocenzo Martinelli, au afirmat ca a fost ucis, la 30 aprilie 2011, intr-un raid NATO.

Khamis Gaddafi, 28 de ani, este fiul cel mai tanar al lui Gaddafi. Format in Rusia, el a fost insarcinat sa comande unitatea de elita a Fortelor Speciale libiene, Brigada 32, supranumita si "Brigada Khamis". Se apreciaza ca a jucat un rol important in reprimarea revoltei la Benghazi, in februarie 2011. Baza militara din Tripoli pe care o comanda a fost ultima din capitala care a cazut, dupa sapte ore de lupte si un bombardament NATO, la 27 august 2011. Inauntru au fost gasite cadavrele carbonizate a aproximativ 50 de prizonieri. Moartea lui Khamis a fost anuntata de mai multe ori de la inceputul conflictului. Ultima data, pe 28 august.

Muammar Gaddafi a mai fi adoptat doi copii - un baiat, Milad Aboutztaia, foarte discret, care l-ar fi salvat pe tatal sau in timpul bombardamentului american de la 14 aprilie 1986 si o fata, Hanna, care ar fi murit in timpul acestui raid, la varsta de 15 luni. Potrivit cotidianului german Die Welt, Hanna a supravietuit si a ocupat functii in domeniul medical la Tripoli.

Citeste si

Familia lui Gaddafi a fugit in Algeria, iar dictatorul ar fi tot in Libia

Gaddafi - album de familie, gasit in subsolul casei din Tripoli

×