x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel de-al treilea război mondial plutește deasupra Siriei. Haos și adrenalină în spațiul aerian sirian

Cel de-al treilea război mondial plutește deasupra Siriei. Haos și adrenalină în spațiul aerian sirian

de Şerban Mihăilă    |    21 Iun 2016   •   12:11
Cel de-al treilea război mondial plutește deasupra Siriei. Haos și adrenalină în spațiul aerian sirian
Sursa foto: Ammar

Avioane de luptă rusești și americane au fost periculos de aproape de declanșarea unui incident cu consecințe diplomatice devastatoare. Piloții celor două tabere s-au șicanat și încurcat reciproc în spațiul aerian sirian, după ce bombardiere rusești au atacat o garnizoană unde se aflau 200 de rebeli care luptă alături de coaliția condusă de SUA în războiul contra rețelei teroriste Stat Islamic (SI).

Incidentul aerian dezvăluie haosul creat deasupra Siriei de interesele divergente ale Rusiei și SUA, care lansează bombardamente pe cont propriu, în sprijinul unor facțiuni diferite. Analiști militari de pretutindeni, citați de mass-media internaționale, consideră că această realitate primejdioasă oferă toate condițiile pentru un scenariu apocaliptic, declanșat accidental, ce poate degenera oricând într-un conflict deschis între primele două puteri nucleare ale lumii. Atacul care era să arunce în aer relațiile dintre Rusia și SUA a avut loc săptămâna trecută, asupra garnizoanei At Tanf, la granița dintre Siria și Iordania, unde rebelii sirieni sprijiniți de americani organizează principalele acțiuni militare contra insurgenților SI. Cel puțin două bombardiere rusești SU-34, considerate între cele mai sofisticate avioane de luptă aflate în dotarea Moscovei, au lansat lovituri aeriene surprinzătoare asupra bazei militare, în condițiile în care rebelii din At Tanf încheiaseră un acord de încetare a focului cu regimul președintelui Bashar Al Assad și, în consecință, cu contingentele rusești care îl sprijină pe liderul de la Damasc. Potrivit publicației “The Los Angeles Times”, avioanele rusești nu mai atacaseră până atunci la At Tanf. Imediat după acest raid, avioane de luptă americane F/A-18 au decolat de pe două portavioane din regiune pentru a intercepta aparatele de zbor ale rușilor.

Rușii se fac că nu înțeleg

Prin intermediul unei linii speciale de comunicare, comandamentul american i-a contactat pe ruși, atât pentru a preveni un incident aerian, cât și pentru a-i determina pe piloții ruși să înceteze atacul asupra garnizoanei. Mai mult, prin intermediul aceluiași canal de comunicare, se pare că și piloții americani au luat legătura cu cei ruși. La apariția avioanelor F/A-18, aparatele SU-34 au părăsit zona, însă au revenit și au bombardat din nou garnizoana, atunci când americanii au plecat să realimenteze în zbor. Manevra rușilor a produs consternare în rândul oficialităților din Departamentul american al Apărării, care au organizat imediat o conferință video extraordinară cu omologii lor de la Moscova. Pentagonul le-a reproșat rușilor că au ignorat solicitările americane, avertizând că o asemenea abordare pune în pericol securitatea întregii regiuni. De cealaltă parte, Moscova s-a abținut de la orice comentariu în privința acestui incident. Ministerul rus al Apărării a anunțat însă, ieri, că Rusia și SUA au ajuns la un acord privind necesitatea îmbunătățirii coordonării pentru a evita incidentele în timpul operațiunilor militare din Siria. Formularea ambiguă și ultragenerală utilizată de ministerul rus prevestește noi incidente cu potențial incendiar pe cerul Siriei.

SUA și Rusia au stabilit o linie directă de comunicare pentru un schimb zilnic de informații asupra zborurilor militare și pentru a preveni eventuale incidente aviatice între cele două tabere. Cu toate acestea, rușii au încălcat acest protocol.

×