x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Celebrul scriitor George R. R. Martin despre Trump: Nu am întâlnit niciun candidat mai nepotrivit pentru preşedinţie decât Trump

Celebrul scriitor George R. R. Martin despre Trump: Nu am întâlnit niciun candidat mai nepotrivit pentru preşedinţie decât Trump

07 Noi 2016   •   18:16
Celebrul scriitor George R. R. Martin despre Trump: Nu am întâlnit niciun candidat mai nepotrivit pentru preşedinţie decât Trump

Scriitorul George R. R. Martin, cunoscut pentru seria volumelor ''A Song of Ice and Fire'' (Cântec de Gheaţă şi Foc) care stau la baza cunoscutului serial ''Game of Thrones'' (Urzeala Tronurilor), a declarat că până în prezent niciun candidat la funcţia supremă din SUA nu i s-a părut mai nepotrivit decât republicanul Donald Trump, scrie luni The Telegraph în ediţia online. 

Scriitorul, care a luat o pauză de la realizarea ultimelor două cărţi ale seriei ''A Song of Ice and Fire'', s-a alăturat sâmbătă la mitingul din New Mexico de susţinere al candidatei democrate Hillary Clinton pentru a-i încuraja pe tineri să o voteze pe candidata Partidului Democrat încercând să explice de ce consideră el că reprezentantul republicanilor nu este potrivit pentru acest post. 

Contul de Twitter al staffului de campanie al lui Hillary Clinton pentru New Mexico a postat, sâmbătă, o fotografie a autorului însoţită de mesajul "Hold the Door!", George R. R. Marin surprinzându-i astfel pe voluntarii din Santa Fe şi cerându-le tinerilor să voteze. 

Ziua anterioară, scriitorul de 68 de ani a explicat într-o postare pe blogul său, preluată de LiveJournal, motivele pentru care o susţine pe Hillary Clinton în defavoarea lui Donald Trump. Martin, care locuieşte în New Mexico, a analizat reclamele celor doi candidaţi, subliniind că ''reclamele lui Trump la adresa lui Hillary sunt bazate pe insinuări şi pe afirmaţii fără substanţă, însă materialele lui Clinton îl înfăţişează pe Trump aşa cum este el''. 

''Nu trebuie să o placi pe Hillary. Nu trebuie să asculţi ce zice Hillary despre Trump sau ce spun eu despre Trump, este de ajuns să îl asculţi pe Trump. Dacă faci acest lucru şi tot consideri că vei vota cu el atunci ... bine ...'', a explicat scriitorul american. ''Bush tatăl a pierdut alegerile uitându-se la ceasul său (...) Howard Dean a pierdut alegerile pentru că a strigat. Lucruri triviale. Neînsemnate. Trump, pe de altă parte, a spus cele mai dezgustătoare lucruri ce au putut fi auzite de la un candidat la funcţia supremă şi tot creşte în sondaje'', conform lui George R. R. Martin. AGERPRES

×