x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Celula islamistă din Spania plănuia un atac amplu asupra "Sagrada Familia"

Celula islamistă din Spania plănuia un atac amplu asupra "Sagrada Familia"

23 Aug 2017   •   14:40
Celula islamistă din Spania plănuia un atac amplu asupra "Sagrada Familia"

Celula islamistă care a adus teroarea în Spania, omorând 15 persoane şi rănind peste 130, plănuia un atac la  o scală mult mai mare, prin bombardarea Catedralei Sagrada Familia din Barcelona, potrivit declaraţiilor unui suspect, scrie The Guardian.

Mohamed Houli Chemlal, în vârstă de 21 de ani, a confirmat ceea ce poliţia a concluzionat săptămâna trecută: faptul că grupul plănuia un atac cu bombă la o scală mare, înainte ca o explozie să aibă loc la o casă în Alcanar, unde o parte dintre suspecţi locuiau.

Houli a ajuns la audieri îmbrăcat în pijamale de spital, cu braţul stâng bandajat şi cu unele răni la faţă, pe care spune că le-a obţinut în urma exploziei de săptămâna trecută. Acesta a fost primul dintre cei patru suspecţi chestionaţi de judecătorul Fernando Andreu.

Houli a fost arestat în timp ce era în spital, după ce poliţia a realizat că locuinţa din Alcanar, din sudul Cataloniei, era, în fond, o fabrică de bombe. Celelalte trei persoane care au fost chemate la audieri au fost arestate în Ripoll, la 233 de kilometri nord de Alcanar.

×