x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Charles al III-lea va participa la slujba de Paște la Capela St. George din Windsor

Regele Charles al III-lea va participa la slujba de Paște la Capela St. George din Windsor

de Redacția Jurnalul    |    26 Mar 2024   •   21:45
Regele Charles al III-lea va participa la slujba de Paște la Capela St. George din Windsor
Sursa foto: Hepta

Regele Charles al III-lea va participa la slujba de Paște de la Capela Sf. George din Castelul Windsor. Anunțul a fost făcut de Palatul Buckingham. Slujba din Duminica Paștelui va fi cel mai important eveniment la care participă regele după ce a fost diagnosticat cu cancer.

Regele, Regina și alți membri ai familiei regale vor participa la slujba de la Capela St. George din Windsor, potrivit Sky News.

Totuși, Prințul William, Prințesa de Wales și copiii lor Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis nu vor fi prezenți.

Familia petrece împreună sărbătorile de Paște după ce Kate a anunțat că este tratată pentru cancer.

Luni, Regele a participat la o audiență la palat cu lideri religioși comunitari din toată Marea Britanie. În urmă cu câteva zile, monarhul a fost fotografiat într-o mașină care ieșea din Palatul Buckingham.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: charles slujba paste