x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China: execuții pentru măcelurile din noiembrie

China: execuții pentru măcelurile din noiembrie

de Redacția Jurnalul    |    21 Ian 2025   •   09:15
China: execuții pentru măcelurile din noiembrie

Doi bărbați au fost executați luni în China, pentru crime săvârșite toamna trecută. Primul a intrat intenționat cu mașina într-o mulțime de oameni, iar al doilea, la câteva zile distanță, a înjunghiat cu cuțitul pe toți cei care i-au ieșit în cale. 

Fan Weiqiu, în vârstă de 62 de ani, a ucis 35 de persoane și a rănit alte câteva zeci, pe 11 noiembrie. Oamenii făceau exerciții fizice lângă un stadion din orașul Zhuhai, din sudul țării, când Fan a intrat cu mașina în ei. Criminalul a fost reținut la fața locului, poliția găsindu-l cu răni autoprovocate.

Conform autorităților, Fan a comis crima pe fondul nemulțumirilor față de modul în care averea sa a fost împărțită la divorț. Instanța a descris motivul drept „extrem de josnic”, iar modul în care a comis fapta - „deosebit de crud”. A fost condamnat la moarte și executat ieri, la mai puțin de o lună de la pronunțarea sentinței.

A doua crimă în masă a fost comisă pe 16 noiembrie, în orașul Wuxi, din estul Chinei. Xu Jiajin, de 21 de ani, a omorât cu cuțitul 8 oameni în incinta universității la care învăța, furia criminală fiind cauzată de faptul că picase la examene.

Stres și „răzbunare pe societate”

China a trecut în 2024 prin 19 astfel de atacuri, cel comis cu mașina fiind cel mai grav din ultimii zece ani. 

Atacatorii sunt cuprinși de dorința de „a se răzbuna pe societate”, lovind oameni la întâmplare. Analiștii consultați de BBC spun că acest șir de crime ridică semne de întrebare și cu privire la modul în care chinezii fac față vieții stresante cauzate, de exemplu, de încetinirea economiei. „Tensiunile par să crească și nu sunt semne că se vor atenua în viitorul apropiat”, spune economistul George Magnus, de la Centrul Chinez al Universității Oxford.

Un alt incident grav a avut loc în orașul Changde, imediat după ororile comise de Fan și Xu. Pe 19 noiembrie, un bărbat a intrat cu mașina în părinții și copiii adunați în fața unei școli primare, rănind 30 dintre ei. Motivul: bărbatul pierduse banii investiți și avea certuri în familie. Sentința în acest caz a fost pedeapsa cu moartea cu suspendare și comutarea acesteia în închisoare pe viață, dacă condamnatul nu comite o crimă în următorii doi ani. 

×
Subiecte în articol: China executii macel