OSETIA DE SUD-ABHAZIA. Medvedev face eforturi să evite izolarea Rusiei
Beijingul a rupt tăcerea ieri asupra unei decizii condamnate unanim de
Occident, declarîndu-se “preocupat” de faptul că Rusia a recunoscut
independenţa a două provincii georgiene, iar ministrul francez de
Externe, Bernard Kouchner, subliniind că Moscova a încălcat legea
internaţională, bănuieşte Rusia că ar avea şi alte obiective, cum ar fi
Republica Moldova.
OSETIA DE SUD-ABHAZIA. Medvedev face eforturi să evite izolarea Rusiei
Beijingul a rupt tăcerea ieri asupra unei decizii condamnate unanim de Occident, declarîndu-se “preocupat” de faptul că Rusia a recunoscut independenţa a două provincii georgiene, iar ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, subliniind că Moscova a încălcat legea internaţională, bănuieşte Rusia că ar avea şi alte obiective, cum ar fi Republica Moldova.
“China este preocupată de ultimele evoluţii în Osetia de Sud şi Abhazia”, a anunţat agenţia China Nouă, citînd un purtător de cuvînt al ministerului chinez de Externe, Qin Gang, preluat de AFP. Pînă în prezent, China păstrase tăcerea asupra deciziei Moscovei de recunoaştere a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei, exprimîndu-şi doar speranţa că părţile implicate vor găsi o soluţie pe calea dialogului. Decizia luată marţi de preşedintele rus Dmitri Medvedev a fost condamnată unanim în Occident.
În plină furtună cu Occidentul, Rusia şi-a întors privirile spre China, căutîndu-i sprijinul, preşedintele avînd programată ieri la prînz o discuţie cu omologul său chinez Hu Jintao, la Duşanbe, capitala republicii fost sovietice Tadjikistan, în ajunul unui summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.
CREŞTE PRESIUNEA. Franţa, care deţine preşedinţia în exerciţiu a Uniunii Europene, a acuzat ieri Rusia că s-a pus “în afara legii internaţionale” în Georgia. La rîndul său, NATO a cerut Rusiei să revină asupra deciziei de marţI, aşa cum ceruse şi preşedintele SUA în ajun.
Rusia ar putea avea şi “alte obiective”, după recunoaşterea Osetiei de Sud şi Abhaziei, “în special Crimeea, Ucraina, Republica Moldova”, a declarat Bernard Kouchner ieri la postul de radio Europe 1, citat de AFP. Ministrul de Externe francez a adăugat că Uniunea Europeană nu poate “accepta aceste încălcări ale dreptului internaţional, ale acordurilor de securitate şi cooperare în Europa, ale rezoluţiilor Naţiunilor”.
SCRISOARE DESCHISĂ. Prevăzînd reacţia dură a Occidentului şi urmărind să evite izolarea internaţională a ţării sale, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a adresat, marţi dimineaţă, o scrisoare de explicaţii principalilor lideri în frunte cu omologul său american, George W. Bush, şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel. În scrisoarea publicată miercuri de cotidianul italian La Reppublica, citat de AFP, Medvedev afirma că recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei era “unica posibilitate”. Această decizie a fost adoptată “ţinându-se cont de dorinţa exprimată de popoarele din Abhazia şi Osetia de Sud, conform statutului ONU şi declaraţiei privind principiile şi dreptul internaţional care reglementează relaţiile amicale între state, actului final de la Helsinki şi altor documente internaţionale”, a explicat liderul rus. Medvedev a invocat şi exemplul independenţei Kosovo, acuzîndu-l din nou pe preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, că a organizat un “genocid” în Osetia de Sud.
EPURARE. Şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, a avertizat marţi seara la postul public de televiziune France 2 că trupele ruse că pregătesc “o epurare etnică” în oraşul Ahalgori, prin evacuarea georgienilor. Ieri, un reporter AFP constata că Ahalgori era calm. Surse guvernamentale georgiene au relatat despre atacuri din partea bandelor sud-osetine, în ajun, asupra localităţilor Megvrikisi şi Akhalgori, calificîndu-le drept “epurare etnică în forma sa clasică”. Întrebat în legătură cu declaraţiile preşedintelui rus Dmitri Medvedev, care precizase că nu se teme de un nou război rece, Kouchner a răspuns: “Dacă nu este decât rece, nu este grav”. “Ne este frică de un război şi nu vrem aşa ceva”, a adăugat ministrul francez pentru France 2.
ENERGIA. Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, a spus la postul de televiziune Reuters că Europa se confruntă cu “un pericol mortal”, din cauza dependenţei de Rusia în privinţa energiei. “Este timpul să înţelegem că a rămîne dependenţi de energia Rusiei înseamnă să ne confruntăm cu un pericol mortal”, a explicat Saakaşvili.
MAREA NEAGRĂ. Confruntarea dintre ruşi şi occidentali a luat un aspect concret în Marea Neagră, unde Moscova acuză NATO că îşi concentrează forţele sub acoperirea unor exerciţii sau a ajutorului umanitar pentru Georgia. Ieri, în momentul în care o navă a pazei de coastă americane, USS Dallas, încărcat cu material umanitar, sosea la Batumi, în Georgia, crucişătorul rus Moskva, nava-amiral a flotei ruse de la Marea Neagră, acosta în portul Suhumi, capitala Abhaziei separatiste.
Citește pe Antena3.ro