x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China trebuie să înceteze difuzarea confesiunilor forțate, potrivit Safeguard Defenders

China trebuie să înceteze difuzarea confesiunilor forțate, potrivit Safeguard Defenders

12 Apr 2018   •   12:15
China trebuie să înceteze difuzarea confesiunilor forțate, potrivit Safeguard Defenders

China trebuie să înceteze difuzarea confesiunilor forțate ale activiștilor pentru drepturile omului, potrivit unui grup de campanie care detaliază într-un raport modul în care deținuții sunt forțați să transmită observații scrise, notează The Guardian.

Au fost cel puțin 45 de cofesiuni forțate care au fost difuzate în China, începând cu anul 2013, potrivit unui raport al Safeguard Defenders, un ONG pentru drepturile omului din Asia. Grupul a cerut comunității internaționale să pună presiune asupra guvernului Chinei pentru a înceta practica.

Cei constrânși să facă mărturisi descriu cum sunt îmbrăcați de către polițiști și cum le este înmânat un scenariu pe care sunt obligați să-l memoreze și chiar le sunt date instrucțiuni referitoare la modul în care pot să plângă, potrivit raportului. O persoană a descris cum a fost silit să facă o înregistrare de șapte ore, ca în cele din urmă să fie difuzate doar câteva minute. Alții vorbesc despre cum au trebuit să reia confesiunile de mai multe ori, pentru că polițiștii nu erau mulțumiți de rezultate.

Unele înregistrări sunt făcute în închisori, iar acuzatul este nevoit să poarte o vestă portocalie și, uneori, este așezat în spatele gratiilor, în timp ce alții sunt făcuți să arate mai neutru. Confesiunile sunt aproape întotdeauna difuzate înainte de o condamnare definitivă, încălcând legea din China care include prezumția de nevinovăție.

Tribunalele chineze au o rată a condamnărilor de peste 99%, iar cazurile se bazează în mare parte pe confesiuni. Cinci dintre cele 37 de persoane descrise în raport și-au retras public confesiunile.

De când a ajuns la putere Xi Jinping, în anul 2012, au avut loc mai multe acțiuni contravenționale împotriva societății civile și a disidenței, ceea ce a dus la sute de arestări care au vizat activiștii pentru drepturile omului și avocații care îi apărau.  

×