x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Chişinău: Condamnarea comunismului se amână

Chişinău: Condamnarea comunismului se amână

de Vitalie Calugareanu    |    07 Iul 2010   •   00:00

Şedinţa specială a Parlamentului Republicii Moldova la care urma să fie condamnat comunismul a fost anulată. Aceasta urma să se defăşoare la 6 iulie ­ zi în care, cu 61 de ani în urmă, în Moldova a pornit al doilea şi cel mai mare val de deportări staliniste.



Decizia de amânare a şedinţei speciale a Parlamentului la care urma să fie audiat raportul Comisiei pentru aprecierea regimului comunist totalitar a fost luată în ajun de liderii Alianţei de guvernare. Mai exact de trei din cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană: Vlad Filat (lider PLDM), Marian Lupu (lider PD) şi Serafim Urechean (lider AMN) care l-au convins pe preşedintele Parlamentului, liderul PL Mihai Ghimpu, să anuleze şedinţa.

La intrarea în sala unde a avut loc reuniunea liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană, Mihai Ghimpu a declarat presei că va propune ca raportul Comisiei să fie audiat marţi, 6 iulie. A ieşit însă de la şedinţă cu altă decizie: "Şedinţa nu va avea loc! Este decizia Alianţei", a spus Ghimpu care este şi preşedintele interimar al Republicii Moldova. Premierul Vlad Filat a declarat că motive pentru o astfel de decizie au fost mai multe: "Unul dintre motive este că noi vrem să venim cu o poziţie consolidată a Alianţei. Considerăm că această condamnare trebuie să aibă loc într-o manieră în care să nu mai revenim niciodată la acest subiect".

Analiştii politici spun că este puţin probabil că Alianţa va reveni la subiectul condamnării comunismului înainte de alegerile parlamentare anticipate preconizate pentru toamna aceasta. Dintre liderii alianţei de guvernare, cel mai vehement s-a opus condamnării comunismului liderul PD, ex-comunistul Marian Lupu. El a insistat ca acest subiect să fie lăsat la o parte până după alegeri, deoarece, în opinia sa, o eventuală condamnare a comunismului acum ar transforma Partidul Comuniştilor în victimă şi i-ar spori şansele la alegeri. "Am stabilit că o atare abordare ar fi una inoportună şi această poziţie a fost sprijinită de majoritatea liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană", a spus Marian Lupu.

VICTIMELE ORORILOR BOLŞEVICE
Raportul Comisiei pentru aprecierea regimului comunist totalitar în care se propune Parlamentului, între altele, interzicerea simbolicii şi titulaturii comuniste urma să fie audiat în ziua când basarabenii au comemorat victimele celui de-al doilea val de deportări staliniste. Prezenţi la manifestaţie, liderii PD, Marian Lupu şi Dumitru Diacov, au fost huiduiţi de deportaţi. Foşti deportaţi, urmaşi ai acestora şi politicieni au depus flori la piatra de temelie a monumentului victimelor staliniste din regiunea gării din Chişinău. De acolo au pornit la 6 iulie 1949 mărfarele cu 35 de mii de basarabeni spre Siberia şi Kazahstan.

"Aveam 14 ani când m-au pus la muncă pentru o bucăţică de pâine din care, când o strângeam în mână, curgea apă. Şapte ani am suferit de foame şi de frig - iarna, în cizme înfăşurate cu cârpe. Cine m-a dus acolo? Bolşevicii lui Lenin, Stalin, Brejnev şi Voronin. Să-l băgăm acum pe el (pe Voronin - n.n.) în vagoane şi să mănânce aceeaşi murdărie pe care am mâncat-o eu cât am mers pe drum. Să-l umple păduchii, să-l mănânce ploşniţele şi ţânţarii", a spus un deportat în timpul manifestaţiei.

×
Subiecte în articol: externe